20 de filiale din rețeaua Bibliotecii Metropolitane București (BMB) deschid în prezent porțile iubitorilor de lectură care doresc să le treacă pragul.
Pentru a răspunde solicitărilor comunităţii şi a satisface nevoile de lectură, cele 20 de filiale BMB, deschise în toate sectoarele Capitalei, oferă gratuit servicii de bibliotecă de bază: înscriere, rezervare titluri, împrumut şi restituire: Sectorul 1 – Sediul Central Mihail Sadoveanu, Filiala Dimitrie Bolintineanu, Filiala Marin Preda, Filiala Ioan Slavici, Filiala Cezar Petrescu și Filiala Ion Creangă; Sectorul 2 – Filiala Lucian Blaga, Filiala Dimitrie Cantemir, Filiala Costache Negruzzi și Filiala Alexandru Odobescu; Sectorul 3 – Filiala Emil Gârleanu și Filiala Liviu Rebreanu; Sectorul 4 – Filiala Nicolae Bălcescu, Filiala Otilia Cazimir, Filiala George Coșbuc și Filiala Ienăchiță Văcărescu; Sectorul 5 – Filiala Vasile Alecsandri; Sectorul 6 – Filiala Nicolae Labiș, Filiala Nichita Stănescu și Filiala George Topîrceanu.
De asemenea, Artoteca BMB, situată în Șos. Mihai Bravu nr. 4, găzduiește o nouă expoziţie de pictură
Programul de funcționare: de luni până miercuri, între orele 12:00 – 19:00, iar joi și vineri între 09:00 – 16:00.
Continuăm să menținem legătura cu publicul pe platformele de socializare ale instituției și site-ul BMB https://www.bibmet.ro/
Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului București, care facilitează accesul la informare și lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității.