45 de studenți proveniți din centrele universitare Galați, București, Brașov, Iași, Constanța, Craiova și Cluj-Napoca au promovat, cu succes, cea de-a noua ediție a Școlii de Vară organizată de LIBERTY Galați.
Timp de 10 săptămâni, studenții au fost angajați cu drepturi depline și au lucrat alături de mentori (specialiști din cadrul Combinatului) pe proiecte reale, cu aplicabilitate în toate zonele de activitate, desfășurate pe platforma siderurgică, pentru a înțelege realitățile industriale actuale și a contribui cu soluții inovatoare la rezolvarea unor probleme.
Discuții pentru oferirea unor burse
În prezent, se poartă discuții cu 12 din cei 45 de interni ai acestei ediții, în vederea oferirii unor burse.
„Vă felicit că ne-ați acordat încrederea voastră și – de asemenea – că ați avut curajul să parcurgeți acest program, mai ales în perioada dificilă pe care o traversăm. Sunt sigur că experiența dobândită vă va ajuta pe viitor, atât la facultate cât și la job-urile viitoare. Vă îndemn să fiți atât ambasadorii acestui program cât și ambasadorii industriei siderurgice, care se află într-un proces complex de transformare și dezvoltare. Ideile, inovația, energia și proactivitatea voastră ne pot ajuta în a ține pasul cu tendințele actuale”, a transmis studenților Bogdan Grecu, Directorul General al Combinatului.
„Oportunitatea de a experimenta în câmpul muncii, pe perioada studenției, este elementul lipsă din sistemul educațional actual. Reușim, de aproape un deceniu, să venim în sprijinul studenților cu un program actualizat nevoilor lor, prin care aceștia pot contribui cu idei, pot observa climatul organizațional și practica managerială și – cel mai important – pot participa la cursuri de dezvoltare profesională și personală. Mult succes în proiectele viitoare!”, le-a spus studenților, Mihaela Crăciun, Directorul de Resurse Umane al LIBERTY Galați.
Peste 390 de studenți au absolvit Școala de Vară a Combinatului
De la debutul programului și până în prezent, peste 390 de studenți au absolvit Școala de Vară a Combinatului.
Școala de Vară 2020 s-a desfășurat cu respectarea strictă a regulilor interne din Combinat de prevenire a infectării cu Covid-19. Unele activități au fost susținute online.
LIBERTY Steel Group face parte din Alianța GFG
LIBERTY Steel Group face parte din Alianța GFG, o grupare internațională de întreprinderi și investiții deținută de Sanjeev Gupta și familia sa. Alianța este structurată în trei piloni industriali de bază; LIBERTY Steel Group, ALVANCE Aluminium Group și SIMEC Energy Group, independenți unul de altul, însă uniți prin valori comune și având scopul de a crea un viitor durabil pentru industrie și societate. GFG Alliance are 35.000 de angajați în 10 țări și are venituri de 20 miliarde dolari SUA. Alianța GFG este lider în industria durabilă, cu misiunea de a deveni Neutră de Carbon până în 2030 (CN30).
LIBERTY Galați a fost achiziționată la începutul lunii iulie 2019, împreună cu alte șase unități siderurgice importante și cinci centre de servicii din șapte țări europene. Acordul de 740 milioane Euro a făcut din LIBERTY Steel Group unul dintre primii zece producători de oțel la nivel mondial, cu excepția Chinei, cu o capacitate de laminare totală de peste 18 milioane de tone care acoperă o gamă largă de produse finite.
Cel mai mare combinat siderurgic integrat din România
Liberty Galați este cel mai mare combinat siderurgic integrat din România, cu o forță de muncă de 7.500 de oameni și o capacitate de producție de aproximativ 3 milioane de tone de oțel pe an pentru clienți din domeniul construcțiilor, naval, petrolier și gaze, precum și cel al producției de energie eoliană.