Editura Publisol continuă seria lansărilor istorice cu o epopee regală, “Patru decenii în serviciul Casei Regale a României Memorii 1898-1940”, de Eugeniu Arthur Buhman.

Editura Publisol lansează “Patru decenii în serviciul Casei Regale a României Memorii 1898-1940”, de Eugeniu Arthur Buhman thumbnail (1)

Deși, la prima vedere, cititorul ar putea crede că are de-a face cu o carte de memorii, cartea nu este doar atât, ea se constituie într-o adevărată epopee a monarhiei din România, văzută prin ochii unui om care și-a servit, cu devotament, țara și regii.

Eugeniu Arthur Buhman a fost un fin observator al Curții Regale a României, sub trei suverani: Carol I, Ferdinand și Carol al II-lea, în perioada 1898-1940. Autorul își povestește în carte amintirile.  Este omul care și-a petrecut întreaga viață activă în preajma celor trei regi pe care i-a avut România și a familiilor acestora. Dezvăluie amănunte, unele puțin sau deloc cunoscute, dar încearcă să rămână obiectiv.

Pe lângă evenimente și amănunte din viața personală a Familiei Regale, în relatările sale își află loc, în mod firesc, și o serie de evenimente de mai mare sau mai mică importanță din viața politică, mondenă, economică și culturală a României acelor vremuri. Din România si nu doar din România, ci și din Europa și din alte părți ale lumii, pentru că Eugeniu Buhman a trăit și a slujit în perioada când omenirea s-a confruntat cu două conflagrații mondiale, când răscoalele și revoluțiile izbucneau frecvent, peste tot în lume, când dispăreau țări de pe harta lumii, datorită invaziilor, si când asasinatele nu mai erau o știre, ci realitatea cotidiană.

Cartea Patru decenii în serviciul Casei Regale a României. Memorii 1898-1940 reprezintă o lectură obligatorie pentru pasionații de istorie și nu numai, pentru că aduce în atenția publicului amănunte neștiute, poate, din viața Familiei Regale a României și a conjuncturilor politice și economice ale vremii.

Cartea este disponibilă pe publisol.ro, în librării și magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librărie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, bookzone.ro etc) și la chioșcurile de presă, la un preț recomandat de 44.90 lei.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo