Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 mai, la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Umbra mamei de Nikola Scott, recent apărut în colecția „Raftul Denisei”, în traducerea lui Carmen Pațac, debutul cu succes răsunător și tradus în 15 limbi al scriitoarei Nikola Scott.

„Intriga se desfășoară cu lejeritate estivală, iar profunzimile intelectuale ale romanului ies la iveală treptat.“ — Der Spiegel

event-Umbra-mamei_Nikola-Scott

Participă: Dana Pîrvan și Gabriela Avram, critici literari și Mihaela Pascu-Oglindă, critic literar și redactorul romanului. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, Director al Editurii Humanitas Fiction.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza unei rezervări prin eventbook.

Lansarea va putea fi urmărită #live & #online pe pagina de noastră de Facebook – Humanitas Fiction și pe Youtube – Humanitas.

 

„Încântătoare, cu un stil splendid și plină de farmec.“  — The People

 

În inima familiei Shaw, secretele sunt păstrate la adăpostul zidurilor înalte și înconjurate de unele dintre cele mai frumoase grădini din Hartland. Legătura dintre o mamă și fiica ei se frânge în tumultul unei veri pe care tânăra Elizabeth Holloway nu o va uita niciodată. Patruzeci de ani mai târziu, prezentul scoate la iveală secrete nebănuite și transformă destine prin forța pe care doar adevărul o poate avea.

Nikola Scott s-a născut în 1973 la Kiel, în Germania, și și-a făcut studiile universitare la Tübingen, pe care le-a încheiat cu un masterat în literaturile engleză și germană. Fiind fascinată de cărți încă de la o vârstă fragedă, după absolvire a plecat întâi la New York, apoi la Londra, pentru a-și construi o carieră în dome­niul editorial. După zece ani, a decis să își urmeze visul și să devină ea însăși scriitoare. Primele sale două cărți, My Mother’s Shadow (2017) și Summer of Secrets (2018), au fost bestselleruri traduse în multe țări, prezente în topurile de vânzări din Israel și Norvegia. Cel de-al treilea roman al său, Fetele din livada cu meri (The Orchard Girls, 2021; Humanitas Fiction, 2023), a cucerit de asemenea publicul internațional. În prezent, scriitoarea locuiește la Frankfurt împreună cu soțul său și cei doi fii ai lor.

Romanul Umbra mamei de Nikola Scott este recomandat de DigiFM.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo