La 15 mai a.c președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București a participat la o Masa Rotundă organizată de MEPEI (The Middle East Political and Economic Institute) și EuroDefense România în parteneriat cu Ambasada Republicii Kazahstan în România.

Evenimentul moderat de președintele MEPEI, dl Flavius Caba-Maria s-a bucurat de participarea E.S.Ali Yerlik, ambasadorul R.Kazhastan în țara noastră, precum și de personalități ai societății românești, reprezentanți ai mediului academic, cercetători, analiști, diplomați de carieră, membrii ai cercurilor de afaceri, media, etc

Mulțumind organizatorilor pentru invitația de a fi prezenți la un eveniment cu participare selectă, președintele Iuliu Stocklosa s-a referit la locul Kazahstanului între partenerii  comerciali și economici ai țării noastre, potențialul economic al celor două economii, insuficient folosit în cadrul relațiilor bilaterale, dorința CCIB de a promova în rândul membrilor săi și în general al mediului de afaceri bucureștean oportunitățile existente si cele diseminate prin intermediul Secțiilor economice ale ambasadelor celor două țări din capitalele acestora, inclusiv pe baza Acordurilor dintre Camera din București și structurile similare din Astana și Almaty.

”În opinia mea România poate fi mai prezentă pe piața R. Kazahstan cu produse și servicii, din industriile de petrol și gaze, dar și din alte alte sectoare ale economiei, rolul nostru al camerelor de comerț fiind de a promova exportul și în acest mod de a reduce debalanța comercială nefavorabilă țării noastre urmare importurilor de hidrocarburi din această țară” a subliniat Iuliu Stocklosa în alocuțiunea sa la eveniment.

Citește și:

Miercuri, 22 mai, la CCIB, Conferința FOCUS București

Gala Ziarul Pozitiv – Ediția I, 30 mai 2024, Palatul Camerei de Comerț și Industrie București

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo