Autorul Thomas Schlesser lansează la Bookfest 2024 romanul Ochii Monei, apărut în colecția „Raftul Denisei“, în traducerea lui Daniel Nicolescu. Roman cu un succes fulminant, în curs de traducere în 60 de țări, însoțit de splendide reproduceri ale unor capodopere din trei muzee celebre pariziene, Ochii Monei este povestea emoționantă a relației solare dintre o fetiță și bunicul ei și, în același timp, o explorare a artei și a nevoii fundamentale de frumos.

Autorul francez se va afla la București în perioada 1-2 iunie, la invitația Editurii Humanitas Fiction și va participa la două evenimente în cadrul Salonului Internațional de carte Bookfest 2024.  Cea de-a XVIII-a ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest va ava loc anul acesta în  Pavilionul B2 de la Romexpo.

Humanitas Fiction Thomas Schlesser la Bookfest Ochii Monei

PROGRAMUL EVENIMENTELOR:

Sâmbătă, 1 iunie, ora 17.00, la standul Humanitas va avea loc lansarea romanului Ochii Monei.

Alături de autor vor fi Gabriel Liiceanu, Daniel Nicolescu, Matei Vișniec și Denisa Comănescu. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe.

Duminică, 2 iunie, la ora 13.00, va avea loc, pe Scena ARENA, o masă rotundă cu tema „Lumea văzută cu sufletul. Despre OCHII MONEI de Thomas Schlesser “

La Eveniment vor participa Thomas Schlesser, Marius Constantinescu, Bogdan Ghiu, Radu Sergiu Ruba, Matei Vișniec și Denisa Comănescu. Și acest eveniment va fi urmat de o sesiune de autografe, la standul Humanitas.

Ambele evenimente vor beneficia de traducere consecutivă din limba franceză.

„De multă vreme nu am mai citit o asemenea carte. Pentru artele frumoase, Ochii Monei înseamnă ceea ce a însemnat pentru filozofie Lumea Sofiei.“ — Le Figaro littéraire

 Un singur an: atât îi rămâne Monei pentru a descoperi frumusețea lumii. Acesta este verdictul medicilor, neputincioși în fața bolii misterioase a fetiței care își pierde vederea. În fiecare dintre cele 52 de săptămâni, bunicul ei, un om erudit și înțelept, o ajută să descopere esențialul: 52 de capodopere. Cei doi vor străbate galeriile marilor muzee ale Parisului – Luvru, Orsay, Beaubourg –, încredințându-se lui Botticelli, Vermeer, Goya, Courbet, Brâncuși, Kahlo sau Basquiat. Vor plonja împreună în fiece operă comentată de bunic, pentru ca Monei să i se înscrie în memorie frumusețea ei intrinsecă și lecția de filozofie pe care o emană. Contemplând capodopere, fetița va înțelege de asemenea ce înseamnă generozitatea, spiritualul, melancolia sau revolta și va aplica aceste mici învățături în viața sa cotidiană. Un roman despre salvarea prin artă, unic în felul său, pasionant, atașant.

Thomas Schlesser este istoric al artei, scriitor, directorul Fundației Hartung-Bergman, profesor la École polytechnique și autor al unor importante lucrări despre artă. S-a născut la Paris, în 1977. După studii de istoria artei la Haute école d’études en sciences sociales, încheiate în 2006 cu o teză despre opera lui Gustave Courbet, devine profesor și participă la elaborarea unor volume colective, semnând, în același timp, numeroase volume de istorie a artei, între care Une histoire indécente du nu féminin (2010), Cent enigmes de la peinture: la beauté (2010), L’art face à la censure (2011), Faire rêver: De l’art des Lumières au cauchemar publicitaire (2019), Anna-Eva Bergman – Vies lumineuses (2022). În 2017, l’Académie de Beaux-Arts îi acordă Premiul Bernier pentru eseul L’univers sans l’homme (2016). În 2014, devine directorul Fundației Hartung-Bergman, care administrează operele artiștilor Hans Hartung și Anna-Eva Bergman. În prezent, este profesor la École polytechnique.

În 2003, Thomas Schlesser publică primul lui roman, La vierge maculée, iar în 2024 vede lumina tiparului Ochii Monei (Les yeux de Mona; Humanitas Fiction 2024), fenomen internațional, în curs de apariție în 60 de țări.

Citește și:

Lansare de carte: „Croitoreasa din Paris” de Georgia Kaufmann

Artistul Samy Briss reprimit în Uniunea Artiștilor Plastici din România, după 65 de ani

Gala Ziarul Pozitiv – Ediția I, 30 mai 2024, Palatul Camerei de Comerț și Industrie București

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo