tbi bank, una dintre cele mai importante bănci challenger din Europa de Sud-Est, a emis cu succes obligațiuni în valoare de 20 milioane de euro (eligibile MREL). Oferta a fost suprasubscrisă pe Bursa din Bulgaria, ceea ce i-a permis să atingă cel mai înalt nivel din suma planificată inițial (de la 10 la 20 de milioane), devenind astfel cea mai mare ofertă de obligațiuni emisă de tbi bank până în prezent.

Emisiunea a fost gestionată exclusiv de echipa tbi, iar consultantul juridic a fost Tsvetkova, Bebov & Partners (TBP), parte din Eversheds Sutherland. Rata anuală a dobânzii este de 9% (plătită trimestrial), cu scadența la sfârșitul anului 2026. Banca are dreptul de a răscumpăra obligațiunile cu un an mai devreme.

„Dorim să le mulțumim tuturor investitorilor pentru că ne-au acordat încrederea și în a treia emisiune consecutivă de obligațiuni în decurs de un an. Suntem bucuroși să vedem un interes în creștere din partea tuturor tipurilor de investitori, care au recunoscut eforturile noastre de a oferi un instrument flexibil și o valoare excelentă din perspectiva raportului risc-randament. Noua emisiune va sprijini creșterea noastră continuă, peste nivelul pieței, inclusiv din punct de vedere al reglementărilor în vigoare”, a spus Lukas Tursa, Executive Director, tbi bank.

Lukas Tursa, tbi bank

În ultimii trei ani, tbi bank s-a impus ca lider pe piața bulgară a obligațiunilor, reușind să strângă un total de 50 de milioane de euro prin diverse obligațiuni cu capital hibrid. Obligațiunea va fi listată pentru tranzacționare la Bursa din Bulgaria în luna iulie.

Citește și:

tbi bank a fost inclusă în topul celor mai apreciate 100 de locuri de muncă la nivel global

tbi bank raportează o creștere de 40% a profitului în primul trimestru din 2024

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo