Potrivit unui comunicat transmis presei de către ANAF, Ministerul Finantelor și ANAF au finalizat aplicația e-Transport, prin intermediul căreia sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul național ale bunurilor cu risc fiscal ridicat și transporturile rutiere internaționale de bunuri.  

Aplicația a fost deja încărcată pe platformele Apple Store și Google Play și este în proces de avizare, urmând ca, până la cel târziu 15 iulie 2024, să fie operațională și să poată fi descărcată de utilizatori.

Ministerul Finanțelor și ANAF lansează aplicația de monitorizare GPS pentru Sistemul RO e-Transport, ce va fi operațională din 15 iulie 2024

În acest context, în perioada 15 iulie 2024 – 31 august 2024, aplicația este în testarea parametrilor tehnici. Astfel, prevederile art. 13^1 lit. d) și e) din OUG nr. 41/2022 se vor aplica începând cu data de 1 septembrie 2024 (comunicatul, disponibil și pe site-ul ANAF, nu menționează baza pentru aplicarea sancțiunilor de la 1 septembrie).

Pentru monitorizarea transporturilor de bunuri, Sistemul RO e-Transport preia date din sistemele de poziționare GPS, în situația în care autovehiculele de transport marfă sunt dotate cu astfel de sisteme. Pentru aceste situații, pe site-ul MF, pe pagina e-Transport au fost încărcate specificațiile tehnice necesare:

https://etransport.mfinante.gov.ro/primire-date-gps

e-Transport Ministerul finantelor

În caz contrar, autovehiculele trebuie să fie dotate cu un dispozitiv de tip telefon mobil care utilizează tehnologii de poziționare și transmisie de date prin satelit, pe care este instalată aplicația, dezvoltată de CNIF.

Operatorul de transport rutier are obligația să asigure transferul datelor de poziţionare a vehiculului de transport care fac obiectul declaraţiei din sistem, pe toată durata traseului de transport al bunurilor care fac obiectul monitorizării prin RO e-Transport.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo