Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) își exprimă ferm dezaprobarea față de decizia statului bulgar de a demara lucrări de reabilitare la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse începând cu data de 9 iulie, blocând acest important punct de trecere timp de două luni, în plin sezon estival. Această decizie afectează grav aproximativ 1,5 milioane de români care călătoreau anual cu automobilele proprii în Bulgaria, Turcia și Grecia.
ANAT este uimită de faptul că guvernul bulgar își autosabotează turismul propriu, având în vedere că românii reprezintă un segment majoritar al turiștilor în stațiuni populare precum Albena și Nisipurile de Aur. De asemenea, ANAT este intrigat de decizia statului român de a închide drumul național Râmnicu Vâlcea – Sibiu începând cu 8 iulie, pentru o perioadă de o lună, în plin sezon turistic.
ANAT consideră că astfel de lucrări, deși necesare și binevenite, ar trebui planificate în extrasezon, după data de 1 octombrie, pentru a minimiza impactul asupra traficului și a turiștilor. În momentul de față, aceste restricții afectează grav fluxul de călători către destinații turistice importante din Bulgaria, Grecia și Turcia, precum și circulația internă în România și conexiunile cu Europa centrală și occidentală.
ANAT solicită autorităților române și bulgare să reevalueze aceste decizii și să ia măsuri pentru a diminua disconfortul cauzat turiștilor și industriei turismului. Planificarea și coordonarea eficientă a lucrărilor de reparații sunt esențiale pentru a asigura o experiență turistică pozitivă și pentru a sprijini economia bazată pe turism.
Despre ANAT
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) este o organizație de top în domeniul turismului din România, reprezentând interesele agențiilor de turism și ale turiștilor deopotrivă. Misiunea ANAT este de a promova și dezvolta turismul intern și internațional, asigurând standarde înalte de calitate și profesionalism în industrie.
Citește și:
Turiștii sunt în avantaj dacă rezervă biletele de avion prin agențiile de turism
Mega Infotripul Litoral 2024: un succes remarcabil încheiat după 5 zile pline de evenimente
ANAT, OMD Județul Constanța alături de parteneri, organizează Mega Infotripul sezonului 2024
Ofertă – Pachete de publicare articole în Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv

