Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse (ANES) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) au semnat, marți, un nou memorandum de înțelegere, care definește liniile colaborării dintre cele două instituții până la finalul anului 2025. Parteneriatul se va concentra pe protecția drepturilor copiilor, promovarea egalității de gen și combaterea violenței domestice și a tuturor formelor de discriminare.

În cadrul înțelegerii, ANES și UNICEF se angajează să conlucreze în domeniul culegerii de date, al monitorizării progreselor cu privire la egalitatea de gen și violența domestică și al armonizării cu standardele internaționale a datelor privind violența asupra copiilor.

Cele două părți semnatare vor lucra, de asemenea, pentru a îmbunătăți cadrul legal referitor la promovarea egalității de gen și combaterea oricărei forme de violență domestică, în vederea transpunerii reglementărilor europene relevante în legislația națională și armonizarea cadrului legislativ cu standardelor internaționale, în acord cu mandatatul ANES.

„Putem îmbunătăți considerabil viețile copiilor din România atunci când ne unim forțele, când urmăm politicile corecte și care au demonstrat că duc la rezultate concrete atunci când sunt aplicate eficient. Ne bucurăm să beneficiem de experiența UNICEF ca organizație globală în strângerea de date și în definirea de măsuri relevante și efective, bazate pe dovezi. În cadrul parteneriatului nostru, componenta de culegere de date, de documentare și de monitorizare este esențială. În plus, acest parteneriat ne va ajuta să ajungem cu mesajele noastre la un public mult mai larg și mai relevant”, a declarat Luminița Popescu, secretară de stat, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse.

„Suntem încântați să reînnoim colaborarea cu Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse. Avem nevoie de acțiuni susținute pentru combaterea violenței și a face din egalitatea de gen o realitate în România, pentru ca drepturile copiilor, așa cum sunt ele definite de Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, adoptată în urmă cu 35 de ani, să fie realizate în totalitate. Vom lucra strâns cu Boardul Copiilor și consiliile locale pentru a face vocile copiilor auzite și ascultate”, a declarat Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România.
Fiecare dintre activitățile prevăzute în memorandum vor avea la bază date concrete, obținute prin colectarea și monitorizarea de date relevante în domeniu și armonizarea acestora cu standardele internaționale, esențiale pentru fundamentarea de politici publice naționale solide. Acest demers va asigura o protecție mai eficientă și cuprinzătoare pentru copiii afectați de violența domestică.

De asemenea, cei doi parteneri vor asigura promovarea și diseminarea de metodologii și instrumente de lucru pentru prevenirea și gestionarea cazurilor de violență, în special violența sexuală asupra copiilor. Acest tip de resurse vor sprijini profesioniștii și comunitățile în protejarea copiilor, având un impact direct asupra aspectului de prevenției.

Mai mult decât atât, este prevăzută dezvoltarea unei strategii de vizibilitate pentru problemele fetelor adolescente, care va aduce, în prim-plan, dificultățile specifice cu care se confruntă acestea, sensibilizând și conștientizând publicul și factorii de decizie, prin campanii media și briefinguri. În paralel, vor fi organizate activități de informare, consultare și implicare a copiilor în discuțiile despre egalitatea de șanse, prin grupuri formale și informale, dar și organizarea de evenimente de advocacy, ce vor marca zile importante la nivel internațional, precum Ziua Internațională a Fetelor. Implicarea activă a tinerilor este crucială pentru a obține perspective concrete asupra intereselor și problemelor lor, asigurând astfel o abordare mai adaptată și eficientă.

Practic, prin acest memorandum, ANES și UNICEF își propun, de asemenea, promovarea egalității de șanse între femei și bărbați în rândul copiilor și adolescenților, crescând participarea acestora la consultări privind modul în care copiii și tinerii pot sprijini Planurile Naționale de Acțiune pentru implementarea Strategiei naționale pentru promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și prevenirea și combaterea violenței domestice pentru perioada 2022—2027, precum și a Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței sexuale „SINERGIE” 2021-2030.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo