Autoritatea de concurență a efectuat inspecții la sediile a trei companii de pe piața serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de construcții de locuințe, în cadrul investigației declanșate privind posibila trucare a licitațiilor organizate de Agenția Națională pentru Locuințe.

Autoritatea de concurență are indicii că trei companii și-au coordonat comportamentul cu scopul de a împărți piața serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de construcții de locuințe în județul Arad, în cadrul licitației organizate de Agenția Națională pentru Locuințe.

În acest context, au fost efectuate inspectii inopinate la sediile Chintoflor Construct SRL, Dacodrin SRL și Master Project Concept SRL.

O parte dintre indiciile care au stat la baza declanșării investigației au fost transmise de către Agenția Națională pentru Locuințe.

Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.

În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor.

Amintim că legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo