SanoVita, unul dintre principalii producătorii locali de produse pe bază de plante, a implementat un proiect de furnizare a energiei electrice din surse regenerabile pentru cele două unități de producție din Râmnicu Vâlcea, care îi acoperă 88% din consumul anual de energie. Prin această inițiativă, SanoVita își propune să reducă amprenta de carbon pe termen lung și să își îmbunătățească eficiența operațională.

Proiectul a constat în instalarea a două sisteme cu panouri fotovoltaice, fiecare cu o putere de 200 kW, în urma unei investiții de 250.000 EUR. Sistemele produc 430 MWh de energie electrică și permit reducerea anuală a emisiilor de CO₂ cu 141,8 tone. Instalația de producție a energiei din surse regenerabile reflectă preocuparea SanoVita pentru practicile sustenabile și reducerea emisiilor de carbon.

„A trăi sănătos înseamnă să fim conștienți de alegerile noastre, ce mâncăm și cum trăim – mai sănătos, mai activ. Înseamnă, în egală măsură, un mediu mai curat. Fiecare dintre noi merită o viață lungă și sănătoasă. De aceea, misiunea noastră este să contribuim la o lume mai bună în care această nevoie să fie posibilă și accesibilă”, a declarat Anca Pașca, CEO SanoVita.   

SanoVita intenționează să continue investițiile în retehnologizare, automatizări, creșterea capacității de producție din surse regenerabile și în modernizarea logistică ca parte a angajamentului său pentru un viitor sustenabil.

Despre SanoVita

Fondată acum 30 de ani, compania este unul dintre principalii producători locali de alimente pe bază de plante și promotor al unei vieți sănătoase. SanoVita oferă consumatorilor o gamă variată de produse vegetale, din categoriile cereale pentru micul dejun, rondele expandate din grâu și orez, superalimente, tofu, paste vegetale, alimente de bază, fructe uscate și nuci. SanoVita deține două centre de producție moderne în județul Vâlcea. Compania este deținută majoritar de fondul de investiții american Highlander Partners, care susține accelerarea dezvoltării SanoVita, atât prin consolidarea echipei, cât și prin investiții semnificative în producție, cercetare și dezvoltare (R&D), marketing și vânzări.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo