Organizația Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom au dotat 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural, situate în 28 de județe. Investiția de 1 milion de euro face parte din programul „Primul pas spre sănătate”, implementat de Salvați Copiii și finanțat de Fundația OMV Petrom și contribuie la reducerea ratei mortalității infantile.

  • 12.000 de mame și femei însărcinate din zonele rurale defavorizate beneficiază de acces la servicii medicale primare îmbunătățite.
  • 14.000 de copii cu vârsta de până la 3 ani din aceste comunități au acces la servicii de sănătate timpurie.

În cele două ediții programul a ajuns în 100 de comunități rurale dezavantajate din 33 de județe ale țării: Alba, Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vrancea și Vaslui.

„O problemă serioasă este legată de modul fragmentar de urmărire a sarcinii. Acum, datorită echipamentelor primite s-a dus vestea că avem ecograf, iar gravidele au început să vină la control. Putem să le oferim informații despre sarcină, drepturi și îngrijirea copilului. Am urmat cursuri de specializare în ecografie și am încercat să țin pasul cu noile tehnologii. Cu ecograful portabil, pot oferi acum pacienților mei o evaluare mai rapidă și mai accesibilă”, a precizat Dr. Baroti Barna, medic de familie, comuna Cârța, județul Harghita.

Cabinetele au fost dotate cu 1.400 de echipamente medicale esențiale pentru diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea mamei și copilului, printre care: ecograf portabil, analizor de colesterol, glicemie și hemoglobină, holter, electrocardiograf, defibrilator semiautomat, doppler vascular și fetal, pulsoximetru, oftalmoscop și masă ginecologică.

„Accesul limitat la servicii medicale de sănătate are consecințe dramatice pentru copiii din mediul rural, de aceea este esențială investiția directă în comunitate, în cabinetele medicilor de familie, astfel încât copiii și gravidele să poată primi îngrijirea medicală optimă. Disparitățile dintre urban și rural rămân una dintre problemele majore”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România

 Dotarea cabinetelor de medicină de familie aduce beneficii în comunitățile rurale dezavantajate și reduce decalajele sociale. Programul îmbină sprijinul direct cu educația pentru a contribui la reducerea ratei mortalităţii infantile și susținerea mamelor ”, a precizat Amalia Fodor, Director Executiv, Fundația OMV Petrom.

Despre program

Prin programul Primul pas spre sănătate” implementat de Salvați Copiii și finanţat de Fundaţia OMV Petrom cu 1,5 milioane de euro, 100 de cabinete de medicină de familie au fost dotate cu echipamente medicale precum: ecograf, electrocardiograf, defibrilator automat, pulsoximetru, doppler vascular și fetal, geantă medicală de prim ajutor, trusă completă de mică chirurgie, mobilier medical și instrumentar medical. Prin asigurarea de consultații la nivel local, se urmărește scăderea presiunii pentru spitalele județene sau camerele de gardă din marile orașe și reducerea distanței și a costurilor pentru consultații pre și post natale.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo