Trăim vremuri în care agitația zilnică ne fură, fără să ne dăm seama, bucuria de a trăi. Suntem mereu grăbiți, conectați, prinși în task-uri, facturi, obiective și deadline-uri. De multe ori, uităm să mai ridicăm privirea. Uităm că dincolo de telefoane, claxoane și griji, cerul e acolo, liber, senin sau înnorat, dar mereu pregătit să ne reamintească un lucru simplu: că suntem vii.
Pe 14 aprilie, se sărbătorește Ziua Internațională de Privit Cerul — o invitație la pauză, la liniște și la conștientizare. E o zi în care suntem încurajați să privim în sus, spre cer, să respirăm adânc și să ne amintim cât de frumoasă poate fi simplitatea.
În goana asta, uităm să fim prezenți. Și nu e doar o vorbă. Dalai Lama spunea atât de bine:
„Oamenii își sacrifică sănătatea, ca să facă bani. După care își cheltuie banii ca să-și recupereze sănătatea. Sunt atât de îngrijorați de viitor, încât nu se pot bucura de prezent… Rezultatul e că nu trăiesc nici în prezent, nici în viitor. Trăiesc de parcă nu ar muri niciodată și mor de parcă n-ar fi trăit niciodată.”
E un adevăr crud, dar necesar de recunoscut. Poate că nu putem schimba lumea dintr-o dată. Dar putem începe cu pași mici. Un moment de respiro, o seară pe balcon, într-un parc, pe un deal sau chiar pe marginea ferestrei. Să privim cerul, să ascultăm liniștea și să ne permitem, măcar pentru câteva clipe, să fim.
Poate că nu pare mult. Dar e mai mult decât facem în mod obișnuit. Și uneori, exact lucrurile mici sunt cele care ne salvează.
Așa că, pe 14 aprilie, hai să ne uităm împreună la cer. Fără notificări. Fără planuri. Doar noi și infinitul de deasupra.

