Aleargă pentru cei care nu pot, pe 4 mai, la Stadionul Municipal din Sibiu

Asociația Hai la Mișcare invită comunitatea sibiană să ia parte la un eveniment sportiv de anvergură internațională, cu scop caritabil: Wings for Life World Run, care va avea loc duminică, 4 mai 2025, între orele 14:00 și 16:00, pe Stadionul Municipal Sibiu.

Evenimentul face parte dintr-o inițiativă globală dedicată cercetării leziunilor coloanei vertebrale, iar fiecare pas alergat în această zi înseamnă un pas înainte pentru știință și pentru speranță. 100% din taxele de participare sunt direcționate către Fundația Wings for Life, care finanțează proiecte de cercetare medicală inovatoare.

Ce face această cursă specială?

Participanții aleargă simultan cu oameni din întreaga lume, folosind o aplicație mobilă dedicată. Nu există o linie de sosire tradițională – în schimb, un „concurent virtual” (Catcher Car) pornește în aplicație la 30 de minute după start și începe să elimine progresiv alergătorii din cursă. Evenimentul este deschis tuturor – indiferent de vârstă sau nivel de pregătire fizică – și este adresat inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, chiar și aflate în scaun cu rotile.

Participanții se pot bucura de atmosferă, mișcare și solidaritate într-un cadru organizat, unde vor avea la dispoziție punctde hidratare, garderobă, suport tehnic și zone de relaxare, amplasate sub patru corturi în incinta stadionului.

„Prin Wings for Life ne aliniem unei cauze internaționale care aduce împreună sportul, speranța și știința. Ne dorim ca Sibiul să devină un punct important pe harta mondială a alergării pentru o cauză nobilă”, spun reprezentanții Asociației Hai la Mișcare.

Înscrierile sunt deschise online pe platforma oficială Wings for Life, iar aplicația de alergare este disponibilă pe Android și iOS iar cei 10 euro plătiți la instalare reprezintă contribuția la această cauză.

Vă așteptăm să alergați alături de noi – pentru cei care nu pot!

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo