Fundația Metropolis, în parteneriat cu Kaufland România, a inaugurat oficial Secția de Chirurgie Cardiovasculară modernizată din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), una dintre cele mai importante unități medicale din țară. Investiția, în valoare de 300.000 de euro, a vizat refacerea completă a saloanelor și spațiilor medicale, precum și dotarea cu echipamente moderne, esențiale în tratarea bolilor cardiovasculare – principala cauză de mortalitate în România.

SUUB

SUUB

Tehnologie și umanitate în serviciul pacienților

Sub coordonarea Conf. Univ. Dr. Cătălin Badiu, secția oferă anual tratament pentru peste 1.000 de pacienți, dintre care peste 40% beneficiază de intervenții minim-invazive, cu recuperare rapidă și riscuri reduse. Prin această modernizare, SUUB consolidează poziția de lider în chirurgia cardiacă minim-invazivă endoscopică în sistemul public din România.

„Sănătatea este un drept, nu un privilegiu”, a afirmat Marco Hößl, CEO Kaufland România și Moldova, subliniind angajamentul companiei în susținerea sistemului sanitar prin proiecte concrete. Codin Maticiuc, președintele Fundației Metropolis, a evidențiat importanța demnității actului medical și a impactului direct pe care modernizarea îl are asupra vieților pacienților.

Un model de colaborare pentru viitor

Proiectul marchează a doua intervenție majoră a Fundației Metropolis în cadrul SUUB, după modernizarea blocului alimentar în 2023. Inițiativa face parte din programul „Spitale Publice din Bani Privați”, prin care fundația a realizat lucrări în peste 20 de spitale din România și se pregătește să construiască primul spital de psihiatrie pediatrică din țară.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo