Gala BookLand, ajunsă la cea de-a doua ediție, a celebrat în luna iunie 2025 excelența în educație și implicarea în dezvoltarea învățământului rural. Evenimentul a avut loc la Muzeul Național al Țăranului Român din București, marcând totodată aniversarea a 15 ani de activitate a Asociației BookLand.
Momentul central al serii l-a constituit decernarea Burselor BookLand, cele mai mari burse educaționale oferite până acum în România, în valoare totală de 140.000 euro. Patru elevi excepționali de clasa a VIII-a, proveniți din medii rurale, au primit burse de câte 35.000 euro fiecare, menite să le acopere integral costurile educaționale pe următorii șapte ani, de la liceu până la finalizarea facultății.
Cei patru bursieri – Maria Silvia Dărăban (Satu Mare), Delia Miruna Varga (Satu Mare), Luca Emanuel Rus (Maramureș) și Denis Oprița (Hunedoara) – au fost selectați în urma unei competiții naționale, organizate cu sprijinul PRO TV. Fiecare bursă le va asigura tinerilor toate cheltuielile esențiale: transport, cazare, masă, rechizite și alte nevoi educaționale, oferindu-le astfel șansa de a urma studiile fără grija resurselor financiare.
Hanaan Yaseen-Baciu, Manager Strategie și Sustenabilitate PRO TV, a subliniat miza acestui demers:
„La PRO TV, credem cu tărie că educația este cel mai puternic motor al schimbării durabile. Bursele oferite reprezintă o dovadă că viitorul lor contează și o încurajare să viseze și să acționeze cu încredere.”
Alți patru finaliști ai programului au fost recompensați cu premii speciale de câte 2.500 euro, constând în laptopuri, telefoane, vouchere pentru materiale educaționale și câte-un loc în Tabăra Coolturală BookLand.
Gala a inclus momente artistice emoționante, pregătite de elevi din școlile renovate de BookLand: dansuri populare, teatru și muzică clasică. Tot atunci a fost prezentat în premieră și Imnul BookLand, compus de Marius Moga și interpretat live de tinerele soliste Anastasia Elena Orlescu și Alexandra Mihai.
Un alt punct de interes a fost prezentarea progresului realizat în construcția Campusului Preuniversitar Profesional Dual BookLand din satul Vulturești, județul Argeș – primul campus de acest tip edificat în mediul rural românesc. Proiectul reprezintă un model integrat care combină învățământul general cu pregătirea profesională practică, în parteneriat cu companii locale, pentru a oferi elevilor până la 2.000 de ore de practică. La finalizare, campusul va găzdui peste 1.200 de elevi, de la clasa Pregătitoare până la liceu.
Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand, a declarat:
„Serbarea noastră a fost dedicată educației, meseriilor și copiilor excepționali pe care îi are satul românesc, dar și tuturor partenerilor care au investit resurse valoroase în tinerii din mediul rural, ca ei să aibă un viitor mai bun aici, în țara lor.”
În cei 15 ani de activitate, Asociația BookLand a renovat și dotat 80 de școli rurale, contribuind la reducerea abandonului școlar și la îmbunătățirea rezultatelor elevilor. Printre partenerii și sponsorii implicați în această misiune se numără companii de renume precum Leroy Merlin, Coca-Cola HBC, UniCredit, SAP, Decathlon, Huawei și multe altele, demonstrând cum mediul privat poate deveni un pilon esențial în sprijinirea educației.
Gala BookLand rămâne un reper inspirațional al implicării sociale, dând voce și speranță copiilor talentați din satele României. Bursele acordate anul acesta reprezintă nu doar o recunoaștere a meritelor lor, ci și un angajament ferm pentru construirea unei generații educate, încrezătoare și pregătite să schimbe România în bine.





