Raportul de sustenabilitate 2024 evidențiază o tranziție accelerată spre un model de business responsabil și eficient energetic

Auchan România a anunțat o reducere de peste 50% a emisiilor generate de consumul de energie în 2024, conform celui mai recent Raport de Sustenabilitate. Performanța a fost posibilă datorită investițiilor în energie regenerabilă, economie circulară și digitalizare, într-un efort amplu de a transforma lanțul de retail într-un actor-cheie al tranziției verzi din România.

Unul dintre pașii esențiali a fost înființarea propriei companii de producție și distribuție de energie, Auchan Renewable Energy (ARE), care alimentează deja patru unități comerciale cu aproape 50% energie verde. În paralel, pe 16 magazine au fost instalate peste 18.000 de panouri fotovoltaice, generând peste 8 milioane kWh.

Impact cuantificabil: reducerea emisiilor și economie circulară

Măsurile aplicate în 2024 au condus și la:

  • 28% reducere a emisiilor din gaze naturale, flote auto și refrigeranți
  • 18% reducere a emisiilor asociate transportului de bunuri
  • peste 5 milioane de produse salvate de la risipă
  • 430.000 litri de ulei uzat transformați în biocombustibil
  • 220 tone de resturi alimentare transformate în biogaz și energie
  • 75 de tone de textile colectate și reciclate

Toate aceste rezultate au fost monitorizate prin platforma Carbon Tracking Tool, care simulează impactul asupra emisiilor în conformitate cu standardele internaționale SBTi și ESRS.

O cultură organizațională axată pe responsabilitate

Peste 8.800 de acțiuni de voluntariat au fost derulate de angajații Auchan, implicându-se în proiecte de plantare, reciclare și sprijin comunitar. Compania menține și un echilibru de gen exemplar: 70% dintre angajați și 56% dintre liderii de echipă sunt femei.

„Transformarea începe din interior, prin educație și asumare. Ne dorim ca sustenabilitatea să fie trăită, nu doar comunicată”, a declarat Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan Retail România.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo