Compania Națională TAROM a anunțat semnarea unui parteneriat strategic interline cu Flydubai, companie aeriană cu sediul în Emiratele Arabe Unite. Acordul permite pasagerilor să ajungă mai simplu și rapid din orașele românești către Dubai și către destinații exotice precum Zanzibar, Maldive, India, Thailanda sau Africa de Est.

Beneficii directe pentru pasageri

Noul parteneriat le oferă călătorilor mai multe avantaje:

  • rezervarea unui singur bilet pentru întregul itinerar;
  • transfer automat al bagajelor până la destinația finală;
  • conexiuni mai fluente și sigure prin Aeroportul Internațional București (OTP).

Astfel, 15 destinații din rețeaua TAROM, inclusiv București, Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Suceava și Timișoara, precum și orașe europene precum Amsterdam, Frankfurt, Madrid sau Paris, vor fi conectate mai eficient la rețeaua Flydubai, care deservește peste 135 de rute din 58 de țări.

„Este un pas firesc în strategia noastră de a facilita conectivitatea între orașele în care operăm și cele mai interesante destinații de călătorie”, a declarat Costin Iordache, Director General TAROM.

La rândul său, Ramesh Anantharaman, vicepreședinte senior Flydubai, a subliniat că parteneriatul „va permite clienților flydubai să beneficieze de un acces mai bun între Dubai și rețeaua regională TAROM din Europa de Est și Centrală, îmbunătățind comerțul, turismul și schimburile culturale”.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo