A fost lansată oficial OferteBancare.ro, cea mai complexă platformă bancară din România, un proiect unic ce combină educația financiară, brokerajul de credite și servicii imobiliare complete.

De la brokeri către oameni: transparență și încredere

Platforma a fost dezvoltată de Claudiu Trandafir, economist și expert financiar, în parteneriat cu Kiwi Finance, lider în brokerajul de credite. Proiectul este rezultatul a peste 25 de ani de experiență în domeniul bancar și reprezintă primul instrument financiar complet dedicat publicului larg.

„Românii au nevoie de transparență, atât în economia publică, cât și în cea personală. De prea multe ori am întâlnit oameni care au luat decizii greșite doar pentru că nu au avut toate informațiile la îndemână. (…) Eu cred că fiecare situație trebuie să fie un scenariu win-win: client, bancă, brokeri trebuie să fie câștigători. Din această convingere am creat OferteBancare.ro – o platformă care aduce cei mai buni profesioniști din industria financiar-bancară – brokerii de credite”, a explicat Claudiu Trandafir.

Claudiu Trandafir

Claudiu Trandafir

Educație financiară pentru toți

Un pilon important al platformei este componenta educațională. Pe OferteBancare.ro, utilizatorii pot accesa informații despre economisire, creditare și pot intra direct în legătură cu un broker de credite din rețeaua Kiwi Finance. Consilierea financiară și brokerajul rămân complet gratuite pentru clienți.

Parteneriat strategic cu GKM Group în imobiliare

Lansarea marchează și o premieră în real estate-ul românesc: formarea unui hub complet care reunește creditare, consultanță imobiliară, proiectare și construcție. Acest lucru este posibil datorită parteneriatului cu GKM Group, companie cu experiență în imobiliare și construcții.

„Cred cu tărie că este timpul să funcționăm împreună, ca cei mai vechi, mai de încredere și mai competitivi din domeniu, să fim garanția calității unii pentru ceilalți și, unind astfel forțele, să nu mai lăsăm publicului nici o variantă de a fi înșelat sau manipulat”, a subliniat Claudiu Trandafir.

De partea cealaltă, Marius Băițelu, CEO GKM Group, a completat: „Colaborarea noastră cu OferteBancare.ro completează perfect serviciile pe care le oferim prin RE/MAX Klass și divizia de proiectare și construcții. (…) Împreună reușim să oferim o soluție completă pentru oricine vrea să construiască inteligent”.

Un hub complet pentru clienți, brokeri și bănci

Prin acest proiect, OferteBancare.ro își propune să aducă un plus de transparență, încredere și valoare adăugată în relația dintre clienți, brokeri și bănci. Platforma oferă compararea transparentă a ofertelor de credit, educație financiară și instrumente digitale care facilitează deciziile corecte.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo