Potrivit comunicatului transmis de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS), ediția 2025 a programului Bursele ANIS marchează un dublu record: 84 de proiecte depuse, cel mai mare număr de aplicații din istoria programului, și 25 de granturi de câte 5.000 de euro, cel mai mare număr de burse acordate până acum.
Participarea a venit din partea a 23 de universități din 12 orașe: București, Cluj, Timișoara, Iași, Ploiești, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Oradea, Constanța, Bacău și Craiova.
Tehnologiile emergente atrag interes
Cele mai multe proiecte vizează domeniul inteligenței artificiale și machine learning (27 de aplicații). Categoria Tech for All, care aduce tehnologia și în facultăți non-IT, a atras 23 de propuneri. În plus, pentru prima dată a fost introdusă și categoria Quantum Computing, cu primele aplicații deja depuse.
„Distribuția aplicațiilor ne arată dimensiunea națională a programului și potențialul ridicat al mediului academic pentru integrarea tehnologiilor emergente în educație. Profesorii sunt cei care dau direcția universităților, iar fără schimbare în curriculum și metodă nu putem recupera decalajul digital față de media europeană. Bursele ANIS sunt parte dintr-un efort mai amplu de aliniere la ritmul dezvoltării economice, la politicile europene și la obiectivele din Manifestul România Digitală 2030”, a declarat Corina Vasile, Director Executiv ANIS.
O platformă strategică pentru educație și industrie
Programul, aflat la ediția a opta, este adresat cadrelor universitare tinere și doctoranzilor cu vârsta de până la 40 de ani, încurajând introducerea cursurilor și laboratoarelor cu tehnologii emergente.
Evaluarea proiectelor continuă până pe 24 octombrie, iar câștigătorii vor fi anunțați la Gala Bursele ANIS din 12 noiembrie 2025, la Iași.
De-a lungul celor șapte ediții anterioare, 82 de proiecte din 51 de facultăți au fost finanțate cu granturi în valoare de 410.000 de euro, ceea ce face din Bursele ANIS o platformă strategică de colaborare între mediul academic și industria tech.
Ediția din acest an este susținută de un consorțiu de companii din topul industriei IT: Adobe Romania, Amazon Romania, Bitdefender, Booking Holdings România, Cognizant Technology Solutions Romania, DB Global Technology, Endava Romania, Eviden România, IBM România, Orange Services, Siemens România, Societe Generale Global Solution Centre și SoftServe România.

