Fundația Vodafone România, în parteneriat cu Junior Achievement România, lansează cea de-a doua ediție a competiției internaționale Skills Upload Jr Challenge 2025, dedicată elevilor și profesorilor de gimnaziu.
Proiectul își propune să îi încurajeze pe tineri să colaboreze și să creeze soluții digitale care promovează bunăstarea online, siguranța în mediul digital și incluziunea socială, fiind derulat simultan în șapte țări europene – România, Albania, Grecia, Portugalia, Spania, Turcia și Țările de Jos.
Competiția își propune să încurajeze tinerii să folosească tehnologia în mod responsabil, prin dezvoltarea de soluții digitale care promovează bunăstarea emoțională, siguranța online și incluziunea socială. Tema ediției 2025 este „Tehnologia ca aliat: Promovarea bunăstării digitale prin utilizarea conștientă a tehnologiei”, concentrându-se pe trei direcții:
- Bunăstarea digitală – echilibrul între viața online și offline și reducerea anxietății digitale.
- Interacțiunea socială și comunicarea – utilizarea tehnologiei pentru relații autentice și prevenirea supraexpunerii.
- Inteligența artificială și luarea deciziilor – folosirea AI pentru combaterea dezinformării și susținerea sănătății mentale.
Angela Galeța: „Împreună putem construi o societate digitală în care nimeni nu este lăsat în urmă”
„Știm că tehnologia și educația pot transforma vieți, dar adevărata schimbare vine atunci când sunt folosite pentru a crea un mediu digital sănătos și echitabil. Imaginația și talentul elevilor sunt resurse neprețuite, iar prin această competiție vrem să le oferim șansa de a contribui la bunăstarea digitală a comunităților lor”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.
Etapele competiției
Skills Upload Jr Challenge 2025 se desfășoară în perioada octombrie 2025 – aprilie 2026, în parteneriat cu Junior Achievement România, fiind adresată elevilor din clasele V–VIII.
Echipele formate din 3–4 elevi și un profesor coordonator pot înscrie proiectele lor între 13 octombrie și 20 noiembrie 2025.
Finala națională va avea loc în februarie 2026 la București, iar echipa câștigătoare va reprezenta România în finala europeană, unde va concura alături de elevi din celelalte țări participante. Câștigătorii la nivel european vor beneficia de o experiență internațională de învățare organizată de Fundația Vodafone.
Detalii complete și regulamentul de participare sunt disponibile pe https://jar.ro/competitie-skills-upload-jr-challenge.

