56 de elevi clujeni au demonstrat, în luna noiembrie, că viitorul orașelor inteligente începe cu ideile tinerilor. Reuniți la un eveniment de tip JA Innovation Camp™, organizat în cadrul proiectului european ClimaGen, liceeni din cinci unități de învățământ din Cluj-Napoca au lucrat timp de o săptămână la soluții concrete pentru transformarea orașului într-un spațiu mai verde, mai echitabil și mai prietenos cu mediul.
Proiectul ClimaGen (Climate-resilient reGeneration and renaturing) este finanțat prin programul Horizon Europe și se derulează în perioada 2025–2028, reunind 33 de parteneri internaționali, printre care și JA Europe. Scopul său este de a demonstra, în nouă orașe europene, cum regenerarea și renaturarea urbană, realizate alături de comunitățile vulnerabile, pot accelera tranziția către orașe reziliente și cu emisii nete zero.
În România, ClimaGen este implementat de JA România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Asociația Cluster de Educație C-EDU, iar JA Innovation Camp™ a devenit platforma prin care elevii au putut contribui direct la viitorul urban al comunității.
Tinerii din Cluj proiectează orașul viitorului
Echipele de elevi de la Liceul Tehnologic Alexandru Borza, Liceul Teoretic Eugen Pora, Colegiul Tehnic Raluca Ripan, Colegiul Economic Iulian Pop și Liceul Teoretic Mihai Eminescu au lucrat la idei de afaceri și intervenții comunitare cu impact real.
Tema campului de inovare a vizat combaterea schimbărilor climatice, extinderea spațiilor verzi și revitalizarea cartierelor vulnerabile. Sub mentoratul reprezentanților Primăriei, al specialiștilor locali și al voluntarilor JA, elevii au rafinat soluțiile și le-au prezentat în fața unui juriu.
Patru idei cu potențial pentru viitorul Clujului
• EcoBite – o inițiativă de tip business social care conectează proprietarii de grădini cu o rețea de consultanți și specialiști în horticultură. Prin abonament, aceștia primesc suport pentru întreținerea grădinilor, contribuind atât la extinderea spațiilor verzi, cât și la accesul la alimentație sănătoasă.
• EcoMind Challenge – o aplicație mobilă ce stimulează comportamentele ecologice prin provocări zilnice: mers pe jos sau cu bicicleta, plantări, colectare selectivă, acțiuni de curățenie. Elevii propun un sistem de recompense precum acces gratuit la evenimente, reduceri la cafenele sau transport public gratuit.
• Grădina senzorială – un spațiu non-formal de învățare dedicat copiilor, care combină natura, jocul liber și educația senzorială. Conceptul include ateliere tematice și un program tip after-school în aer liber.
• VERDETUNATA – transformarea pavilionului din Parcul Detunata într-un teatru de vară și hub cultural, revitalizând astfel un spațiu neutilizat. Proiectul îmbină ecologizarea zonei cu accesul comunității la cultură și expresie artistică.
Tinerii – o resursă pentru reziliența urbană
Participanții au subliniat că experiența Innovation Camp™ le-a oferit ocazia de a-și pune în valoare ideile și de a înțelege nevoile reale ale orașului.
„Acest eveniment ne-a pus în scenă nevoia orașului de a avea mai multe spații verzi. Am învățat lucruri noi și am lucrat în echipă, ceea ce a fost esențial.” – Elev, Colegiul Tehnic Raluca Ripan
Mentorii au remarcat maturitatea și implicarea tinerilor:
„Aceste exerciții de inovare sunt exact ceea ce ne dorim în orașele inteligente ale viitorului.” – Ioana Dragoș, ADR Nord-Vest
„ClimaGen ne arată că vocea tinerilor poate fi o resursă de inovație publică.” – Andrada Popa, FSPAC
De la idee la start-up: următorul pas pentru elevi
Proiectele cu potențial antreprenorial vor fi înscrise în competiția JA BizzFactory™, componenta practică a programului internațional Junior Achievement. Aici, elevii vor avea șansa să transforme o idee într-o afacere pilot sau chiar un start-up.
Formatul Innovation Camp™ rămâne unul dintre instrumentele educaționale esențiale dezvoltate de Junior Achievement, oferind tinerilor competențe de colaborare, creativitate, reziliență și responsabilitate civică.
ClimaGen – un model de colaborare pentru viitorul Clujului
Implicarea Primăriei Cluj-Napoca în proiect a oferit elevilor ocazia de a înțelege cum politicile publice și inițiativele comunitare pot transforma orașul într-un mediu mai sănătos și mai prietenos. Contribuția C-EDU a completat procesul prin expertiză în educație, inovare și colaborare între actorii locali.
ClimaGen demonstrează că adevărata transformare urbană începe atunci când comunitatea – inclusiv tinerii – participă direct la definirea viitorului.
Despre Junior Achievement (JA) România
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În 2024, organizația a urcat pentru a șasea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a treia nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. În România, programele JA de tip applied learning sunt urmate anual de peste 307.000 de elevi și studenți din 1.900 instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. Mai multe detalii sunt disponibile pe https://www.jaromania.org.
Despre Primăria Cluj-Napoca
Primăria Municipiului Cluj-Napoca este partener instituțional al proiectului european ClimaGen – Climate-resilient reGeneration and renaturing, contribuind la integrarea temelor de sustenabilitate urbană, reziliență climatică și incluziune socială în activitățile educaționale dedicate tinerilor. În cadrul JA Innovation Camp™, Primăria a sprijinit organizarea și coordonarea evenimentului local. Prin această implicare, municipalitatea a oferit elevilor o perspectivă aplicată asupra modului în care politicile publice și inițiativele comunitare pot transforma Clujul într-un oraș mai verde, sănătos și incluziv. Participarea la ClimaGen face parte din strategia orașului de a promova educația pentru sustenabilitate și inovare civică, oferind tinerilor contextul de a contribui direct la viitorul urban al comunității lor.
Despre Asociația Cluster de educație C-EDU
Asociația Cluster de Educație C-EDU este o organizație non-guvernamentală și o platformă colaborativă dedicată inovării în educație, care reunește actori din mediul public, privat, universitar și civic pentru a dezvolta proiecte și politici orientate spre învățare pe tot parcursul vieții, sustenabilitate și transformare urbană.


