La final de ianuarie, Artmark propune publicului două licitații care scot la lumină povești păstrate mult timp departe de privire: comori intime, devenite patrimoniu cultural.
Pe 29 ianuarie, exclusiv online, pe Platforma Artmark Live, este programată Licitația de Bijuterii de Epocă și Artă Decorativă din Colecția familiei Constantinescu-Facci, care aduce în prim-plan o moștenire de elită europeană, construită și transmisă în familie înainte de Primul Război Mondial. Bijuterii purtate, iubite și povestite din generație în generație se întâlnesc cu piese rare de artă decorativă Art Nouveau și Art Deco.
Printre loturile-vedetă se numără un impresionant set Biedermeier din aur bicolor cu diamante (cca. 1890), un inel edwardian cu smarald de Columbia și diamante, o broșă victoriană în formă de stea, cu diamante, precum și un spectaculos vas Daum Nancy, piesă de colecție realizată în jurul anului 1915.
„Inițiatoarea colecției de familie e străbunica mea, care a trăit la sfârșitul anilor 1800. Îi plăceau foarte mult broșele cu diamante. Și eu am această slăbiciune. Le port ori de câte ori pot – îmi aduc noroc și energie”, mărturisește Dana Facci, prezentă în Galeriile Artmark pentru a prezenta expoziția, deschisă zilnic, cu intrare liberă.
În celelalte încăperi ale Palatului Cesianu-Racoviță se află și alte comori. Licitația „Pinacoteca interzisă”, programată pentru 3 februarie, dezvăluie lucrări care au existat mult timp într-un spațiu al retragerii și reflecției.
Evenimentul are o importanță aparte, fiind un fragment de istorie culturală ce amintește de un proiect major: pinacoteca unei fundații constituite în anii ’90, realizată în mare parte prin donațiile artiștilor expuși la Galeria „Catacomba”, spațiu inițiat și susținut de pictorul Sorin Dumitrescu, fondator al Fundației Anastasia.
Colecția funcționează ca o hartă de profunzime a artei românești recente – o pinacotecă valoroasă, prea puțin accesibilă publicului, pe care Artmark o readuce în circuitul expozițional și colecționistic.
Selecția propune un dialog intens între sacru și profan, între artă și spiritualitate, prin lucrări precum „Călător cu lună” de Ștefan Câlția, „Arca. Pescuirea miraculoasă” de Ion Grigorescu, „Iarnă la Rădești” de Sorin Ilfoveanu, „Wang” de Sorin Dumitrescu sau sculptura „Înger” de Vasile Gorduz.
„Galeria Catacomba aduna sute de oameni și făcea adevărate evenimente culturale la începutul anilor ’90. Sorin Dumitrescu a creat instituții esențiale pentru arta românească: prima galerie, prima pinacotecă privată, prima colecție privată și prima editură cu profil creștin”, afirmă istoricul de artă Vladimir Bulat.
Ca toate licitațiile Artmark, și acestea sunt publice și pot fi accesate online. Ofertele pot fi deja depuse pentru fiecare lot, fiind necesară doar crearea unui cont de colecționar. Expozițiile dedicate licitațiilor sunt deschise publicului, cu intrare liberă, la Palatul Cesianu-Racoviță.

