Programul „Start în educație”, implementat de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom, marchează patru ani de impact major în educația timpurie din România. Considerat cel mai amplu program de acest tip la nivel național, proiectul a ajuns până acum la 240.000 de copii preșcolari, 50.000 de părinți, 9.000 de educatori și 4.500 de grădinițe.

Unul dintre rezultatele-cheie ale programului este faptul că 1 din 3 grădinițe din România este dotată cu kitul educațional „ABC Grădi”, care include jocuri și materiale adaptate vârstei copiilor, menite să susțină învățarea prin joacă și dezvoltarea abilităților cognitive, emoționale și sociale. Potrivit datelor din program, 94% dintre educatori afirmă că aceste resurse au crescut participarea copiilor la activitățile de la grădiniță.

În paralel, 1 din 5 copii preșcolari din medii dezavantajate primește anual un „Ghiozdănel cu viitor”, care conține materiale educaționale pentru literație, numerație și dezvoltare motrică. „Sunt familii numeroase, copii cu mulți frățiori și este greu părinților să țină pasul cu rechizitele”, a declarat un educator din județul Vaslui. Programul a stimulat și implicarea părinților: 90% dintre aceștia spun că au citit povești copiilor, iar 81% au desfășurat activități matematice acasă.

Educația parentală este o altă componentă importantă a proiectului. Prin atelierele „Școala părinților”, 50.000 de părinți au primit sprijin și instrumente practice pentru a-și înțelege și susține mai bine copiii. 92% dintre părinți declară că gestionează mai bine emoțiile copiilor, iar 87% au observat o reducere a comportamentelor nedorite. „Am înțeles cum să comunic mai bine cu el, cum să îl ascult”, a spus un părinte din județul Cluj.

Programul include și formarea cadrelor didactice: 1 din 4 educatori din România a beneficiat de cursuri de educație parentală, prin programul acreditat „Bune practici în educația parentală”. „A fost ca un bec aprins. Am devenit mai atentă la comportamente pe care înainte le consideram firești”, a declarat un educator din județul Bacău.

„Prin sprijin material, educație parentală și formarea educatorilor, programul «Start în educație» contribuie la construirea unui viitor mai bun pentru peste 200.000 de copii preșcolari din România”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România, subliniind că investiția în educația timpurie este una dintre cele mai sigure investiții în dezvoltarea societății.

La rândul său, Amalia Fodor, director al Fundației OMV Petrom, a atras atenția că „lipsa resurselor educaționale accentuează decalajele dintre comunitățile vulnerabile și cele urbane”, iar abordarea integrată a programului contribuie la reducerea inegalităților sociale.

În această perioadă este deschis un nou apel „ABC Grădi”, prin care grădinițele partenere pot solicita kituri educaționale, termenul-limită de înscriere fiind 20 februarie.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo