OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, demarează construcția unui parc fotovoltaic în incinta rafinăriei Petrobrazi. Proiectul va avea o capacitate instalată de aproximativ 7 MW și va furniza energie electrică regenerabilă pentru consumul intern al rafinăriei.

Energie verde pentru eficiență și decarbonizare

Noua investiție susține strategia de decarbonizare a companiei și contribuie la creșterea ponderii energiei din surse regenerabile utilizate în procesele operaționale.

„Instalarea parcului fotovoltaic în cadrul rafinăriei ne ajută să acoperim o parte din consumul intern de energie electrică din surse regenerabile. Este o evoluție consecventă, graduală, care sprijină atât eficiența operațională, cât și atingerea obiectivelor noastre de mediu”, a declarat Franck Neel, Membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Gaze și Energie.

Parcul va ocupa aproximativ 110.000 de metri pătrați din perimetrul rafinăriei. Proiectul include achiziția echipamentelor și materialelor necesare, precum și lucrările de construcție și montaj pentru integrarea instalației în infrastructura electrică existentă și racordarea la rețeaua internă.

Investiție de peste 45 milioane lei

Bugetul total al proiectului, inclusiv TVA, este estimat la până la 45,4 milioane lei, dintre care 8,4 milioane lei provin din Fondul de Modernizare. Contractul pentru achiziție, construcție și punere în funcțiune a fost deja atribuit, iar lucrările urmează să înceapă în perioada următoare, cu termen de finalizare în cursul acestui an.

Investiția se integrează în planurile mai ample de transformare ale rafinăriei Petrobrazi, unde sunt în desfășurare lucrările la noua unitate de combustibili sustenabili (SAF/HVO). Aceasta va include două unități de hidrogen proiectate pentru a produce hidrogen verde utilizând energie regenerabilă.

Prin acest proiect, OMV Petrom își consolidează poziția în tranziția energetică regională și accelerează investițiile în infrastructură cu impact pozitiv asupra mediului.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo