GlobalLogic, împreună cu asociația Beard Brothers, anunță finalizarea lucrărilor de renovare și dotare a unei noi săli în cadrul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) Cluj-Napoca, în urma unei investiții totale de 80.000 de euro.

Sala, dezafectată de peste 20 de ani, a fost complet reabilitată și echipată cu aparatură medicală modernă, inclusiv două scaune pentru donare și două hemomixere, esențiale pentru siguranța și eficiența procesului de recoltare. Spațiul renovat, cu o suprafață de peste 100 mp, este aproape dublu față de cel anterior și este conectat direct la zona principală de transfuzii, optimizând fluxul donatorilor.

Capacitate crescută și condiții moderne pentru donatori

Investiția a acoperit atât lucrările de renovare, cât și achiziția de mobilier și echipamente medicale, precum și oferirea de vouchere pentru terapie manuală și mișcare terapeutică destinate donatorilor, încurajând un stil de viață sănătos.

“Suntem dedicați implicării în viața comunității din Cluj-Napoca și credem că fiecare gest de solidaritate contează. Prin această donație și prin parteneriatul cu Beard Brothers ne dorim să susținem nu doar sistemul medical local, ci și să încurajăm cât mai mulți clujeni să devină donatori de sânge”, a declarat Iustinian Șovrea, Country Manager, GlobalLogic România.

📷 Vlad Cupşa ◘ komiti.media

La rândul său, Șteț Lucian, președinte Beard Brothers, a subliniat impactul concret al proiectului asupra creșterii standardelor de donare și optimizării fluxului de donatori.

Directorul CRTS Cluj, Novac Mariana-Ruxanda, a evidențiat importanța investiției pentru sistemul transfuzional regional, menționând că noile dotări contribuie direct la creșterea siguranței și confortului donatorilor și la salvarea de vieți.

Parte a angajamentului pe termen lung în comunitate

Proiectul face parte din strategia GlobalLogic de implicare activă în dezvoltarea comunității locale, prin investiții în inițiative cu impact durabil în domeniul sănătății.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo