Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București organizează pe 7 martie 2026 Simularea Examenului de Admitere pentru facultățile de Automatică și Calculatoare (ACS) și Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI).
Peste 1.200 de elevi din întreaga țară s-au înscris deja, iar înscrierile rămân deschise până la 2 martie. Interesul este în creștere, după ce la ediția din 2025 au participat 1.600 de elevi din toate județele României. Cel mai tânăr participant de anul trecut a fost elev în clasa a IX-a.
Simularea este organizată în condiții reale de examen și reproduce structura oficială a admiterii. Proba durează trei ore și include două teste scrise: matematică și, la alegere, fizică sau informatică. Fiecare probă conține câte 10 întrebări tip grilă, în total 20 de itemi, concepuți după modelul oficial.
Rezultatele sunt disponibile imediat după încheierea supravegherii și sunt ulterior încărcate pe platforma online de înscriere.
Prin acest demers, POLITEHNICA București le oferă elevilor oportunitatea de a-și evalua nivelul de pregătire, de a înțelege gradul de dificultate al subiectelor și de a se familiariza cu presiunea unui examen real înainte de probele oficiale.
Calendarul admiterii 2026
- 7 martie – Simulare Examen Admitere ACS + ETTI
- 28 martie – Examen Preadmitere ACS + ETTI
- 24 iulie – Examen Admitere ACS + ETTI
- Admiterea la cele două facultăți se realizează exclusiv prin concurs, pe bază de probă scrisă. Automatică, IT, Electronică și Telecomunicații se află printre cele mai competitive și bine plătite domenii din economie, oferind absolvenților oportunități solide de carieră în România și la nivel internațional.
Simularea reprezintă pentru mulți elevi primul pas concret către o carieră în tehnologiile viitorului – de la inteligență artificială și sisteme autonome, la comunicații digitale și infrastructuri inteligente.
Detalii despre înscriere și regulament sunt disponibile pe platforma dedicată admiterii: admiteresim.pub.ro

