Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) a lansat concursul pentru administratori absolvenți (AD5), destinat tinerilor licențiați din orice domeniu de studiu care doresc să urmeze o carieră în instituțiile, organismele și agențiile Uniunii Europene.
Competiția are ca scop crearea unei liste de rezervă din care instituțiile UE vor putea recruta noi administratori. Rolul general al acestora este de a sprijini factorii de decizie în elaborarea și implementarea politicilor europene, contribuind la programe care influențează viața a aproximativ 450 de milioane de cetățeni.
Cine poate aplica
Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să fie cetățeni ai unui stat membru UE și să se bucure de drepturi depline. Este necesară cunoașterea temeinică a unei limbi oficiale a UE și cunoașterea satisfăcătoare a unei a doua limbi oficiale.
De asemenea, este obligatorie absolvirea unor studii universitare de minimum trei ani, finalizate cu diplomă cel târziu la 30 septembrie 2026. Nu este necesară experiență profesională anterioară.
Proces de selecție și etape
Procesul de selecție include teste online de raționament, evaluări privind cunoștințele despre Uniunea Europeană, competențe digitale și redactarea unui eseu pe teme europene. Candidații pot alege orice două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE pentru susținerea testelor.
După includerea pe lista de rezervă, candidații pot fi invitați la interviuri de recrutare organizate de instituțiile interesate, de regulă în limba engleză și/sau franceză.
Perioada de înscriere a început pe 5 februarie 2026, iar termenul-limită pentru depunerea aplicațiilor este 10 martie 2026, ora 12:00 (ora Bruxelles-ului). Documentele justificative trebuie încărcate ulterior, conform calendarului oficial al competiției.
Aplică aici >>> https://eu-careers.europa.eu/en/job-opportunities/graduate-administrators

