Genesis Property, unul dintre principalii proprietari de clădiri de birouri din România, își consolidează echipa de leasing prin numirea lui Cătălin Niculiță în poziția de Leasing Manager, într-un moment în care piața de birouri intră într-o nouă etapă de consolidare.

Experiență de aproape două decenii în real estate

Cu aproape 20 de ani de experiență în industria imobiliară, Cătălin Niculiță se alătură echipei Genesis Property cu misiunea de a contribui la strategia de creștere pe termen lung a companiei și la dezvoltarea parteneriatelor cu organizații importante din mediul de business.

De-a lungul carierei sale, el a acumulat expertiză în mai multe segmente ale pieței imobiliare, inclusiv rezidențial, industrial, retail stradal, centre comerciale și, în ultimii ani, în sectorul spațiilor de birouri. Anterior, a ocupat roluri de conducere în companii de real estate precum Atenor, colaborând cu chiriași importanți din domenii precum banking, telecomunicații și IT.

Elena Panait, Head of Leasing la Genesis Property, consideră că această numire va contribui la consolidarea poziției companiei pe piața locală:

„Alăturarea lui Cătălin echipei de leasing Genesis Property reprezintă un pas strategic pentru consolidarea și dezvoltarea portofoliului nostru. Experiența sa în real estate, capacitatea de a gestiona tranzacții complexe și, mai ales, înțelegerea profundă a valorii relațiilor autentice din această industrie completează în mod natural viziunea noastră pentru anii următori. Sunt convinsă că împreună vom continua să construim parteneriate durabile și să menținem poziția Genesis Property ca reper pe piața spațiilor de birouri din România.”

Elena Panait, Head of Leasing, Genesis Property

Elena Panait, Head of Leasing, Genesis Property

Consolidarea poziției West Gate Business District

În noul său rol, Cătălin Niculiță va avea ca obiectiv strategic creșterea vizibilității și consolidarea poziționării campusului West Gate Business District în portofoliul Genesis Property, în rândul chiriașilor și partenerilor din piața de birouri.

Activitatea sa va susține companiile care caută spații de lucru adaptate noilor cerințe ale pieței muncii, punând accent pe facilități și beneficii relevante pentru angajați, într-un context în care modul de lucru și așteptările profesionale evoluează constant.

Cătălin Niculiță subliniază importanța parteneriatelor solide în dezvoltarea proiectelor office:

„Cred în parteneriate construite pe încredere, transparență și o înțelegere autentică a obiectivelor fiecărei companii. Rolul meu este să atrag organizații care își doresc să crească într-un mediu stabil și relevant pentru piață și să contribui la dezvoltarea unui spațiu de lucru care susține performanța pe termen lung. Mă bucur că, alături de Genesis Property, pot contribui la consolidarea unor comunități profesionale solide, în care colaborarea și calitatea experienței la birou fac cu adevărat diferența.”

Catalin Niculita_Leasing Manager_Genesis Property-1

Catalin Niculita_Leasing Manager_Genesis Property-1

Campusuri office orientate către experiența angajaților

Genesis Property dezvoltă comunități profesionale integrate în campusurile West Gate Business District și YUNITY Park, proiecte concepute pentru a răspunde transformărilor din modul în care oamenii lucrează și colaborează.

Portofoliul companiei depășește 150.000 de metri pătrați de spații de birouri, găzduind companii internaționale precum HP Inc., Hewlett Packard Enterprise, Accenture, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 15.000 de angajați.

Prin integrarea spațiilor verzi, a zonelor de relaxare și a facilităților dedicate stării de bine, campusurile Genesis Property urmăresc să creeze medii de lucru moderne, adaptate noilor așteptări ale angajaților și companiilor.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo