Brașovul a fost, la finalul săptămânii trecute, gazda unui eveniment sportiv special dedicat femeilor pasionate de volei. Turneul de volei amator „Reginele Fileului” a reunit peste 70 de jucătoare din mai multe orașe din România, într-o competiție organizată de comunitatea brașovenilor iubitori de volei, împreună cu Asociația Brașovul Altfel.
La turneu au participat 10 echipe din: Brașov (4), Cluj-Napoca (2), Timișoara (1), Arad (1), Sibiu (1) și București (1). Pe parcursul celor două zile de competiție s-au disputat 28 de meciuri, într-o atmosferă competitivă, dar prietenoasă, care a adus împreună jucătoare amatoare unite de pasiunea pentru volei.
Clasamentul final al turneului
Podiumul competiției a fost ocupat de:
- Cat-Astrophics – Brașov
- Spike & Wine – Cluj-Napoca
- Las Dolores – Timișoara
Titlul de MVP al finalei a fost obținut de Taina Florea, jucătoare a echipei Cat-Astrophics.
Organizatorii pregătesc noi ediții
Organizatorii consideră prima ediție un succes și își propun să continue acest tip de competiții dedicate comunității voleibalistice.
„Voleiul este un sport iubit de brașoveni. Acesta a lipsit vreo 20 de ani din Brașov, dar acum avem la Corona volei feminin și masculin. Avem echipe bune, care se luptă anual pentru primele locuri din campionat. În consecință s-a activat și comunitatea brașovenilor care iubesc acest sport, iar unii îl și joacă la nivel de amatori.
Împreună cu câțiva din această comunitate ne-am gândit că ar fi fain să organizăm la Brașov, de ziua femeii, un turneu de volei amatori destinat femeilor. Mai sunt în țară turnee de amatori, dar sunt mixte, adică în aceeași echipă sunt și femei și bărbați. După 2 zile, în care s-au jucat 28 de meciuri, pot spune că am reușit să oferim voleibalistelor participante o experiență memorabilă”, a declarat Radu Paul, președintele Asociației Brașovul Altfel.
Evenimentul confirmă interesul tot mai mare pentru volei în Brașov și demonstrează că sportul poate aduce împreună comunități din întreaga țară, într-un spirit de fair-play și energie pozitivă.


