Carrefour România marchează luna martie printr-o inițiativă dedicată femeilor antreprenor care contribuie la dezvoltarea producției locale și aduc produse românești pe rafturile magazinelor. Nouă producătoare din diferite regiuni ale țării sunt evidențiate pentru implicarea lor în agricultură, procesare alimentară și dezvoltarea unor afaceri de familie sustenabile.

Producători locali conectați cu magazinele din comunitate

Inițiativa face parte din strategia retailerului de susținere a producătorilor locali, desfășurată sub mesajul „De aici, de aproape”. Programul urmărește să apropie micii producători de consumatori și să sprijine dezvoltarea economiei locale.

Carrefour colaborează în prezent cu peste 2.000 de furnizori români, iar aproximativ jumătate dintre aceștia livrează produse ultra-locale, provenite dintr-un perimetru de maximum 50 de kilometri față de magazine.

Carrefour, producatori locali, antreprenoriat feminin, agricultura, retail

Nouă povești de antreprenoriat feminin

Printre antreprenoarele evidențiate se numără Mihaela Faur, fondatoarea brandului Bunătăți Uscate din Cluj, care produce legume și fructe deshidratate, dar și Bianca Gorgan și Andreea Bogăteanu, creatoarele Atelier Raw, un business specializat în produse vegane pe bază de caju și migdale.

Elena Drăgușanu dezvoltă în județul Neamț brandul apicol Apisec, iar Alexandrina Burhuc a revenit din Italia pentru a construi afacerea Lavanda Vrancei, bazată pe cultivarea și procesarea lavandei. Alte exemple sunt Nina Ispas, care continuă tradiția familiei prin Lăptăria lui Andrei din Buzău, și Oana Burghelea, care administrează livezi bio la Isaccea.

Elena Drăgușanu

Elena Drăgușanu

Programe dedicate producătorilor români

O parte dintre producătoare fac parte din programul „De aici, de aproape”, dedicat micilor producători aflați în apropierea magazinelor Carrefour. Alte antreprenoare activează în cooperativele „Grădina Noastră”, proiect care reunește 14 cooperative agricole.

În 2025, producătorii din programul „Grădina Noastră” au livrat peste 38 de milioane de unități de produse către magazinele retailerului, consolidând prezența produselor românești în rețeaua națională.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo