Happy Cinema și Editura Corint invită publicul la un eveniment special dedicat unuia dintre cele mai apreciate fenomene din cultura pop: „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”. Evenimentul va avea loc joi, 30 aprilie, de la ora 19:00, la Happy Cinema din Vitantis Shopping Center, propunând o experiență completă pentru iubitorii de film și lectură.
O experiență care îmbină filmul și literatura
Seara va debuta cu o discuție captivantă despre transformarea poveștilor din paginile cărților în producții cinematografice, urmată de proiecția noului film „The Devil Wears Prada 2”. Conversația va fi moderată de Prichici Simona, cunoscută în mediul online ca Nostalgic Fairytale, și va aduce în prim-plan diferențele și emoția celor două formate narative.
Filmul marchează revenirea unor actori emblematici precum Meryl Streep, Anne Hathaway, Emily Blunt și Stanley Tucci, într-o poveste adaptată contextului actual al industriei media. Personajul Miranda Priestly se confruntă cu noi provocări, într-un scenariu sofisticat, care promite tensiune și eleganță.
Continuarea poveștii și în librării
În paralel, Editura Corint aduce în atenția publicului volumul „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, semnat de Lauren Weisberger. Cartea urmărește evoluția personajului Andy Sachs, care, după experiențele din trecut, se regăsește într-o nouă etapă profesională și personală, marcată de decizii importante și reveniri neașteptate.
Participanții vor putea descoperi cartea și alte titluri populare la standul special amenajat în lobby-ul cinematografului.
Evenimentul propune o seară dedicată unei povești care a influențat generații, oferind publicului ocazia de a o retrăi într-o nouă formă, atât pe ecran, cât și în paginile unei cărți.
Intrarea la eveniment se face pe bază de bilet pentru proiecție.
Citește și:
Teatrul ajunge pe marele ecran la Happy Cinema: proiecții speciale pentru copii
Proiecție specială a filmului CATANE la Happy Cinema, în prezența actorilor
Toamna aceasta, Happy Cinema aduce legendele rock pe marele ecran


