Ministerul Sănătății intensifică eforturile pentru implementarea proiectelor de infrastructură medicală finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a realizat o primă analiză a stadiului acestor investiții, alături de echipa ministerului.
Accelerarea implementării și a plăților
Prioritatea imediată, până în luna august, este creșterea ritmului de implementare și absorbția fondurilor europene. Oficialul a subliniat necesitatea unei mai bune organizări la nivelul beneficiarilor și al autorităților locale, pentru a evita blocajele administrative.
Totodată, a fost evidențiată importanța transmiterii rapide a documentelor necesare pentru efectuarea plăților, precum și urgentarea procesului de decontare în cadrul Ministerului Sănătății.
Construcția de spitale, în prim-plan
Construcția de spitale noi rămâne una dintre principalele direcții strategice, iar respectarea termenelor de execuție este esențială pentru succesul proiectelor.
Investițiile gestionate de Ministerul Sănătății prin PNRR acoperă o gamă largă de intervenții în sistemul sanitar, de la infrastructură fizică până la digitalizare.
Modernizarea sistemului sanitar
Printre principalele direcții de finanțare se numără dezvoltarea centrelor medicale comunitare, modernizarea ambulatoriilor, dotarea cabinetelor de medicină primară și echiparea secțiilor de terapie intensivă neonatală.
De asemenea, sunt prevăzute investiții în reducerea infecțiilor nosocomiale, prin achiziția de echipamente și materiale moderne, precum și în digitalizarea spitalelor și a platformelor informatice din sănătate.
Prin aceste proiecte, autoritățile urmăresc îmbunătățirea calității serviciilor medicale și creșterea accesului pacienților la tratamente moderne și sigure.
Citește și:
MedLife deschide la Târgu Mureș primul Centru Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale
GlobalLogic investește 80.000 de euro în modernizarea Centrului de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca
Reuniunea CDR Centru 2026: 1,6 miliarde euro pentru dezvoltarea regiunii
IMM-urile din Regiunea Centru cer granturi, simplificare administrativă și protecție juridică
„Poveștile care vindecă”: un weekend dedicat copiilor de la Centrul Robănescu – Pădure

