Altex România a inaugurat joi, 14 mai, un nou magazin în municipiul Bacău, în cadrul Aurora Retail Park, marcând astfel deschiderea primului magazin proprietate al companiei în oraș. Noul spațiu comercial are o suprafață de 2.500 de metri pătrați și este al doilea magazin Altex din municipiu.
Magazinul oferă o gamă variată de produse electro-IT, de la electrocasnice și produse IT&C până la echipamente multimedia, gaming și soluții smart home. Retail park-ul în care este amplasat a fost dezvoltat de Cometex, companie parte din grupul Altex.
Reprezentanții companiei spun că noua investiție are ca obiectiv apropierea de clienții din regiune și extinderea accesului la servicii integrate, inclusiv livrare, instalare și soluții de finanțare.
„Prin deschiderea noului magazin din Bacău ne dorim să fim mai aproape de clienți și de comunitatea locală, oferind o experiență completă de cumpărare”, a declarat Raul Filip, Director Adjunct Altex România.
Cu ocazia inaugurării, până pe 20 mai, clienții beneficiază de promoții speciale disponibile exclusiv în noul magazin. Programul de deschidere include și momente artistice, precum un show de motociclism, iar primii 300 de vizitatori primesc un produs surpriză.
Clienții pot achiziționa produsele și în rate, prin serviciile de finanțare Credex disponibile în magazin, inclusiv 12 rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 500 de lei și reduceri la dobânzi pentru credite de consum.
Magazinul Altex Aurora Bacău este deschis zilnic, între orele 09:00 și 21:00.
Citeste si:
Cometex inaugurează Aurora Retail Park Bacău, investiție de peste 16 milioane de euro