Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), cu sprijinul Primăriei Capitalei, dă startul unei noi ediții a campaniei „București, vezi cât de dulce ești!”, dedicată testării gratuite a glicemiei. Acțiunea se va desfășura între 18 și 22 mai 2026, în 14 puncte amplasate în zone circulate din sectoarele 1, 2 și 3 ale Bucureștiului.

Campania este organizată în parteneriat cu Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic Colțea, Spitalul Clinic „Sfânta Maria” și Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa”, iar testările vor fi efectuate de personal medical calificat din cadrul spitalelor și al rețelei de medicină școlară ASSMB.

Corturile de testare vor funcționa zilnic, de luni până vineri, în intervalul 07:00 – 09:00, iar participanții trebuie să se prezinte pe nemâncate pentru ca rezultatele să fie relevante.

„Testarea durează doar câteva secunde, însă poate face diferența între o viață sănătoasă și lupta cu complicațiile unei boli tăcute. Îi invităm pe bucureșteni să aloce câteva minute dimineața pentru sănătatea lor!”, a declarat Iustinian Roșca, Director General ASSMB.

Potrivit organizatorilor, valorile normale ale glicemiei la adulți sunt cuprinse între 70 și 99 mg/dl, iar screeningul este esențial pentru depistarea timpurie a diabetului, o afecțiune care în multe cazuri nu prezintă simptome în fazele incipiente.

Persoanele care vor înregistra valori modificate ale glicemiei vor primi recomandări medicale pentru investigații suplimentare la medicii diabetologi din spitalele partenere.

Campania se adresează exclusiv persoanelor peste 18 ani și nu necesită programare. Participanții trebuie să aibă asupra lor un act de identitate pentru completarea documentelor de consimțământ și GDPR.

Cele 14 puncte de testare vor fi amplasate în locații precum Piața Romană, Piața Victoriei, Piața Obor, Piața Universității, Magazinul Unirea și mai multe stații de metrou din Capitală.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo