Marinela Ardelean, una dintre cele mai cunoscute ambasadoare ale vinului românesc, lansează în această lună „România din cramă în cramă”, cel mai amplu serial documentar dedicat industriei vitivinicole din România. Proiectul își propune să promoveze patrimoniul viticol național și potențialul enoturistic al țării printr-o serie de șapte episoade filmate în toate marile regiuni viticole românești.
Inițiativa este coordonată de Marinela Ardelean, expert în vinuri, fondatoarea platformei Wines of Romania și cofondatoare a festivalului RO-Wine, și urmărește să ofere publicului din țară și din străinătate o perspectivă autentică asupra producătorilor, cramelor și terroir-urilor care definesc identitatea vinului românesc.
Potrivit organizatorilor, proiectul include 35 de zile de filmare, peste 80 de crame vizitate și mai mult de 100 de profesioniști intervievați, fiind una dintre cele mai ample producții documentare realizate vreodată în acest domeniu în România.
O călătorie prin cele șapte regiuni viticole ale României
Serialul documentar va acoperi regiunile Transilvania, Banat, Moldova, Oltenia, Crișana și Maramureș, Muntenia și Dobrogea. Fiecare dintre cele șapte episoade va avea o durată de 20-30 de minute și va prezenta poveștile oamenilor din spatele vinurilor, peisajele viticole și particularitățile fiecărei zone.
Filmările au debutat în Transilvania și vor continua pe parcursul verii și începutului de toamnă, urmând ca materialele să fie distribuite pe principalele platforme digitale, inclusiv YouTube, Instagram, LinkedIn, TikTok și Facebook. În paralel, Marinela Ardelean va publica un jurnal video zilnic din teren.
„România are cramele, are oamenii, are teritoriul. Ca țară producătoare de vin, câștigăm medalii la concursuri internaționale de ani de zile, iar exporturile s-au dublat în ultimul deceniu. Ceea ce lipsește este o narațiune coerentă, cinematografică și exportabilă, care să facă aceste povești cunoscute publicului internațional”, afirmă Marinela Ardelean.
Enoturismul, o oportunitate majoră pentru România
Lansarea proiectului vine într-un moment în care enoturismul se află într-o perioadă de expansiune accelerată la nivel mondial. Potrivit datelor prezentate de inițiatori, piața globală a enoturismului a depășit valoarea de 40 de miliarde de dolari, experiențele din crame devenind una dintre cele mai apreciate forme de turism cultural și gastronomic.
Deși România se numără printre cei mai importanți producători de vin din Europa și se remarcă prin numeroase premii internaționale obținute de cramele sale, țara rămâne încă insuficient promovată ca destinație enoturistică pe piețele externe.
Prin acest proiect, realizatorii își propun să contribuie la consolidarea imaginii României ca destinație viticolă și turistică, oferind o platformă de promovare pentru producătorii locali și pentru regiunile viticole mai puțin cunoscute.
Premiera documentarului, de Ziua Națională
Fiecare episod al seriei va fi difuzat pe Prima TV, iar la finalul turneului de filmare întregul material va fi sintetizat într-un documentar de lung metraj. Premiera este programată pentru 1 decembrie 2026, de Ziua Națională a României.
Documentarul va fi prezentat atât în țară, cât și pe piețe internaționale, având ca obiectiv promovarea imaginii României prin una dintre cele mai autentice expresii ale patrimoniului său cultural și economic: vinul.
Proiectul „România din cramă în cramă” este susținut de CEC Bank și realizat cu sprijinul partenerilor AQUA Carpatica, Bitdefender, AnimaWings, Autonom și Asociația Arc Peste Timp.
Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google
Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv
Urmărește Ziarul Pozitiv:
Linkedin, Facebook, Instagram, Grupul oamenilor întreprinzători - Business Catalog, YouTube, X, și TikTok.
Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!



