Spitalul Sanconfind din Poiana Câmpina a organizat, pe 22 iunie 2026, prima ediție a Simpozionului Medical „Tehnici Chirurgicale Moderne”, un eveniment dedicat prezentării celor mai noi abordări și tehnologii utilizate în chirurgia ortopedică, chirurgia generală și urologie.
Desfășurat la Casa Tineretului din Câmpina, simpozionul a reunit peste 65 de medici din județul Prahova și din alte regiuni ale țării, inclusiv medici specialiști și primari, medici de familie și reprezentanți ai unor specialități complementare precum neurologia, recuperarea medicală, neurochirurgia, gastroenterologia, reumatologia și pneumologia.
Evenimentul a avut ca obiectiv facilitarea schimbului de experiență între profesioniștii din domeniul sănătății și prezentarea celor mai recente progrese din chirurgia modernă, cu accent pe tehnicile minim invazive și utilizarea echipamentelor medicale de ultimă generație.
„Chirurgia modernă înseamnă precizie, recuperare rapidă și rezultate mai bune pentru pacienți. Prin acest simpozion ne-am propus să împărtășim experiența acumulată de specialiștii noștri și să contribuim la dezvoltarea unei comunități medicale conectate la cele mai noi inovații și tehnici terapeutice”, a declarat dr. Bogdan Apipie, director medical Sanconfind.
Programul a inclus prezentări susținute de specialiști recunoscuți în domeniile ortopediei, chirurgiei generale și urologiei. Printre temele abordate s-au numărat protezarea genunchiului și a șoldului prin tehnici minim invazive, diagnosticul oncologic precoce, tratamentele moderne pentru afecțiunile tiroidei, prevenția și tratamentul cancerului colorectal, precum și metodele moderne de diagnostic în urologie.
Un moment important al evenimentului a fost sesiunea dedicată networkingului profesional, care a oferit participanților oportunitatea de a dezbate provocările actuale din practica medicală și de a împărtăși experiențe relevante din activitatea lor.
La simpozion au participat și zece elevi ai Școlii Postliceale Sanitare „Louis Pasteur” din Câmpina, în calitate de invitați observatori. Aceștia au avut ocazia să intre în contact direct cu specialiști din diferite domenii medicale și să descopere cele mai noi tendințe din medicina contemporană.
Prin organizarea acestei prime ediții a Simpozionului Medical „Tehnici Chirurgicale Moderne”, Sanconfind și-a reafirmat angajamentul pentru promovarea excelenței medicale, susținerea educației profesionale continue și facilitarea accesului pacienților la tratamente moderne și eficiente.
Spitalul Sanconfind și-a deschis porțile în anul 2015 și a cunoscut o dezvoltare constantă, ajungând în prezent să ofere servicii în 22 de specialități medicale. Unitatea dispune de aproximativ 90 de paturi și are o echipă de circa 200 de angajați, consolidându-și poziția ca unul dintre centrele medicale importante din regiune.



