Stațiunea bulgărească Albena pregătește unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale verii 2026. Pe 16 august, în plină minivacanță de Sfânta Maria, artista DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, va susține un concert pe plaja stațiunii, într-un eveniment organizat în parteneriat cu IRI Travel, principalul touroperator român specializat pe destinația Bulgaria.

Concertul „BEACH PARTY cu DARA – câștigătoarea Eurovision 2026” promite să atragă turiști din România, Bulgaria și din alte țări europene, completând oferta de vacanță a uneia dintre cele mai apreciate destinații de pe litoralul Mării Negre.

Albena litoral Bulgaria IRI Travel

România, cea mai importantă piață externă pentru Albena

Potrivit datelor prezentate de IRI Travel și reprezentanții stațiunii, interesul românilor pentru Albena continuă să crească. Rezervările realizate în perioada de early booking pentru sezonul 2026 sunt cu aproximativ 40-45% mai mari comparativ cu anul precedent.

În prezent, România reprezintă cea mai importantă piață externă pentru stațiune. În funcție de perioadă, turiștii români generează între 35% și 45% din totalul vizitatorilor străini, iar în anumite intervale ale sezonului ajung să reprezinte chiar 60-70% din totalul turiștilor aflați în Albena.

Albena este una dintre cele mai iubite destinații ale turiștilor români, iar organizarea concertului DARA reprezintă încă un argument pentru alegerea acestei stațiuni. Vorbim despre o combinație rară între vacanță, divertisment, natură și servicii turistice de calitate, la doar câteva ore de România. Acest eveniment va avea loc chiar în timpul minivacanței de Sfânta Maria, practic vârful sezonului estival, perioadă în care foarte mulți români aleg stațiunea Albena”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel

Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel

DARA aduce în Albena primul trofeu Eurovision din istoria Bulgariei

Artista DARA a devenit unul dintre cele mai cunoscute nume ale muzicii europene după victoria obținută la Eurovision 2026 cu piesa „Bangaranga”, primul succes al Bulgariei în istoria competiției.

Prezența sa pe scena amplasată direct pe plaja din Albena transformă evenimentul din 16 august într-un punct de atracție major al sezonului estival și într-un argument suplimentar pentru turiștii care își planifică vacanța pe litoralul bulgăresc.

Albena, un model unic de dezvoltare turistică

Stațiunea Albena se remarcă printr-un model de administrare rar întâlnit în Europa. După privatizarea din 1997, întregul complex a rămas în proprietatea și administrarea unei singure companii, ceea ce permite dezvoltarea unitară a infrastructurii, menținerea standardelor de calitate și protejarea mediului.

Politica de dezvoltare este construită în jurul principiului „fără hoteluri noi”, pentru conservarea spațiilor verzi și a echilibrului natural. Situată între Marea Neagră și Rezervația Naturală Baltata, Albena este recunoscută pentru aerul bogat în aerosoli, vegetația abundentă și orientarea către turismul sustenabil.

stațiunea Albena litoral Bulgaria IRI Travel

Facilități apreciate de familiile din România

Printre motivele pentru care românii aleg constant Albena se numără plaja lată cu intrare lină în mare, hotelurile moderne de patru și cinci stele, numeroasele pachete Ultra All Inclusive, șezlongurile și umbrelele gratuite în hotelurile participante, dar și accentul pus pe produse alimentare provenite din fermele și livezile proprii ale complexului.

Stațiunea oferă, de asemenea, aquapark, facilități medicale, terenuri sportive, programe de divertisment și seri tematice desfășurate pe tot parcursul sezonului estival.

Prin organizarea concertului DARA și prin investițiile constante în infrastructură și servicii, Albena își consolidează poziția de una dintre cele mai atractive destinații de vacanță pentru familiile din România și de stațiune-fanion a litoralului bulgăresc.

Bulgaria 2026 IRI Travel

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo