Programul european ARRIVE – Advance Retail Readiness in Vocational Education a implicat 2.417 liceeni din România, Irlanda, Portugalia și Ungaria în activități menite să îi pregătească pentru tranziția de la școală la piața muncii. Inițiativa este implementată de Junior Achievement România cu sprijinul Citi Foundation și pune accent pe competențele necesare în retail și domeniile conexe.

Programul a început în noiembrie 2025, iar primul an de implementare a inclus analiza nevoilor tinerilor și profesorilor, dezvoltarea resurselor educaționale și organizarea unor activități de orientare profesională, mentorat și pregătire practică.

În urma cercetării au fost dezvoltate șase module educaționale dedicate unor teme precum experiența clienților, marketingul digital, e-commerce, inteligența artificială în retail, lanțul de aprovizionare și sustenabilitatea. Materialele au fost integrate în platforma JA Learn™, iar elevii beneficiază și de informații despre profesii, responsabilități și competențe necesare în vânzări, logistică, e-commerce și management.

Peste 500 de liceeni din România au accesat modulele digitale

În anul școlar 2025–2026, 1.077 de tineri din cele patru țări au participat la sesiuni de orientare profesională, organizate fizic sau online și facilitate inclusiv de voluntari Citi. Alți 1.015 liceeni au primit acces la modulele educaționale digitale, dintre care 522 din România.

Junior Achievement România a organizat și o sesiune de formare pentru 25 de profesori de liceu, care au fost pregătiți pentru utilizarea platformei și a resurselor programului.

Un profesor de la Liceul Tehnologic General de Marină „Nicolae Dumitrescu Maican” din Galați a remarcat interesul crescut al elevilor pentru activitățile cu aplicabilitate practică și legătura acestora cu tehnologiile pe care tinerii le folosesc deja în viața de zi cu zi.

Programul ARRIVE a pregătit peste 2.400 de liceeni pentru piața muncii

Elevii au propus soluții pentru accesul la internshipuri

Workshop-urile Innovation Camp™ au reunit 179 de tineri din cele patru țări. În România, 87 de elevi din nouă licee din București și Ilfov au lucrat în 15 echipe, beneficiind de sprijinul consultanților voluntari Citi România.

Participanții au analizat dificultățile întâmpinate de tineri în trecerea de la liceu la primul loc de muncă și au propus soluții precum un sistem inteligent de repartizare către stagii adaptate intereselor și abilităților, o platformă care conectează tinerii cu oportunități de internship și un sistem de internshipuri prin rotație, însoțit de un pașaport digital al competențelor.

În Ungaria, Irlanda și Portugalia, 146 de tineri au participat deja la activități de job-shadowing și internship. În România, aceste experiențe sunt programate pentru vara și toamna anului 2026.

„În interacțiunile dintre voluntarii Citi și elevii din programul ARRIVE am văzut o generație pragmatică, dornică să învețe, dar care are nevoie de mai multă expunere la mediul profesional, inclusiv prin mentorat și orientare în carieră”, a declarat Alexandra Oniceanu-Becuț, Director Comunicare pentru Europa Centrală și de Est, Citi.

La rândul său, Alice Cornea, CEO & Programs Director, Junior Achievement România, a subliniat importanța orientării profesionale înainte ca tinerii să ia decizia privind primul loc de muncă, astfel încât aceștia să își poată testa interesele, descoperi abilitățile și înțelege mai bine cerințele angajatorilor.

Programul ARRIVE va continua în următorul an școlar cu noi workshop-uri, sesiuni de orientare profesională și oportunități de job-shadowing și internship. Până în noiembrie 2027, inițiativa își propune să sprijine aproximativ 4.000 de tineri din cele patru țări.

Junior Achievement România a fost selectată pentru implementarea programului ARRIVE și a primit o finanțare de 500.000 de dolari, prin Global Innovation Challenge 2025 al Citi Foundation.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo