O româncă și-a transformat teza de doctorat în informatică, realizată în cadrul Universității Grenoble Alpes din Franța, într-un startup care a dezvoltat o tehnologie inovatoare cu impact real  în  viața persoanelor cu dificultăți în interacțiunile sociale, de exemplu pentru copiii cu autism. După doi  ani  de  testare  în  Franța,  aplicația  Emoface  Play  &  Learn  Emotions,  care  permite  utilizatorilor  să interacționeze cu avataruri 3D capabile să exprime emoții în context social și să simuleze practic ceea ce se întâmplă în realitate, va fi disponibilă, din aprilie, și cu o versiune în limba română.

Concepția  aplicației  s-a  conturat  cu  ajutorul  asociatei  mele,  Mayra  Lima, designer UI/UX, a cărei soră este autistă și care cunoaște foarte bine cotidianul și nevoile specifice ale familiilor cu copii neuroatipici. M-am inspirat inițial dintr-un studiu făcut de cercetătorul în psihologie Simon Baron-Cohen, care a folosit video-uri  cu  persoane  care  exprimă  emoții  pentru  a  antrena  recunoașterea  emoțiilor  pentru  adulții  cu autism. Mi-am dat seama că același mod de învățare ar fi mai eficient dacă ar fi folosit un conținut vizual mai ușor controlabil, care să poate fi adaptat nevoilor utilizatorilor. Am prezentat un prototip simplu pentru un test de recunoaștere a emoțiilor folosind animații 3D generate în cadrul studiilor și am primit răspunsuri pozitive  din  partea  părinților  și  din  partea  medicilor  care  propun  aceste  terapii”,  povestește  Adela Bărbulescu, cercetător în informatică și fondatoarea Emoface.

Principalii  beneficiari  ai  Emoface  sunt  terapeuții  și  pacienții  care  își  antrenează  abilitățile  sociale.  Pe termen lung, utilizatorii vor deveni mai autonomi, li se va ameliora comunicarea și vor reuși să-și gestioneze  emoțiile  mai  bine,  mai  ales  în  momente  de  frustrare  și  enervare.  De  asemenea,  modul  de progresie în aplicație prin interacțiune fără eșec conduce la încredere în sine, ceea ce duce la o mai bună sănătate mentală și la ameliorarea incluziunii sociale în general.

De regulă, pentru a-i învăța pe copii o nouă emoție, specialiștii folosesc pictograme, imagini printate sau fotografii cu persoane care arată bucuria, de exemplu, sau frica, însă apare un decalaj față de ceea ce se întâmplă în viața reală, unde totul este foarte rapid și sunt foarte multe informații de procesat. De aceea, profesionistii au nevoie de materiale dinamice, controlabile și cu un conținut complex, care să le permită să simuleze ceea ce se întâmplă în realitate. Iar Emoface răspunde la această nevoie prin activități ludice care permit interacțiunea cu avataruri 3D. Venim practic cu o nouă metodologie de lucru, stimulantă, care la bază folosește avataruri pilotate de o inteligență artificială, care generează gesturile și expresiile faciale astfel încât interacțiunea să fie cât mai naturală”, explică fondatoarea Emoface.

Prima  aplicație  dezvoltată  conține  peste  150  de  exerciții,  iar  tot  conținutul  de  animații  3D  cu  avataruri expresive, care reproduc expresii faciale, este generat în mod aleatoriu, ceea ce împiedică memorarea răspunsurilor  în  testele  folosite,  de  exemplu,  pentru  recunoașterea  emoțiilor.  Platforma a fost susținută financiar  de  membrii  echipei,  dar  și  prin  programe  de  incubație,  precum  SATT  Linksium  (2017-2019), fundații  și  programe  naționale  de  dezvoltare  (BPIFrance)  sau  Innovators  for  Children  (2020-2021). Investiția  necesară  estimată  pentru dezvoltarea următoarelor aplicații Emoface până în 2023 depășește jumătate de milion de euro. Deocamdată, prima aplicație, care lucrează emoțiile de baza, are 600 de beta useri în 5 țări și va fi lansată inclusiv în limba română, la începutul lui aprilie.

Emoface este unul dintre cele cinci proiecte ce fac parte din a doua ediție a acceleratorului Innovators for Children, program dezvoltat de Impact Hub Bucharest, în parteneriat cu Impact Hub Basel și Fondation

Botnar,  prin  care  startup-uri  și  ONG-uri  primesc  mentorat,  resurse  și  finanțare pentru a dezvolta soluții tech ce contribuie la wellbeing-ul copiilor.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo