În ședința de Guvern din 25 august, a fost aprobat memorandumul de înțelegere propus de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru colaborarea dintre Guvernul României și Banca Europeană de Investiții (BEI) în vederea sprijinirii proiectelor cu finanțare europeană 2021-2027.

Rezultat în negocierilor purtate de către oficialii MIPE cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții, documentul stabilește modalitatea prin care BEI va acorda asistența tehnică României în perioada de programare 2021-2027 în vederea realizării obiectivelor din cadrul Acordului de Parteneriat, a agendei de reforme structurale, a investițiilor în sectorul public, creșterii absorbției fondurilor europene, precum și pregătirii următoarei perioade de programare.

Potrivit acordului, Guvernul României va beneficia de sprijinul și expertiza unor experți din cadrul unor reputate instituții financiare internaționale și BEI în două domenii de intervenții, respectiv pentru:

  • nevoile orizontale, și anume: creșterea capacității administrative a autorităților de management, organismelor intermediare şi a altor beneficiari publici pentru identificarea, pregătirea şi implementarea proiectelor; gestionarea procesului de închidere a Programelor Operaţionale finanțate în cadrul perioadei de programare 2014 – 2020; consultanţă pentru echipele de proiect şi departamentele implicate în pregătirea, gestionarea şi implementarea proiectelor; training; identificarea aspectelor legate de guvernanţă, simplificarea şi eficientizarea cadrului legislativ şi de reglementare naţional aferent absorbţiei fondurilor UE; îndeplinirea condițiilor favorizante.
  • nevoile specifice referitoare la implementarea programelor operaţionale: monitorizare, evaluare, pregătire şi implementare; asigurarea unor experţi care să sprijine pregătirea şi implementarea proiectelor; sprijin metodologic pentru pregătirea ghidurilor necesare pentru pregătirea şi implementarea proiectelor.

„Ținând cont de rezultatele obținute în perioadele de programare precedente cu sprijinul partenerilor noștri, memorandumul aprobat azi reprezintă o asigurare pentru o mai bună îndeplinire a obiectivelor pe care România și le propune prin investițiile din fonduri europene în perioada de programare 2021-2027. La fel ca și în cazul acordului cu Banca Mondială, contribuția partenerilor noștri joacă un rol-cheie pentru beneficiari, ministere și autoritățile de management atât în procesul de pregătire a documentelor strategice, precum și în implementarea reformelor și a proiectelor”, a explicat secretarul de stat Marius Vasiliu.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo