Mediul de afaceri româno-german susține și încurajează intenția Guvernului de a implementa modelul „Kurzarbeit” pentru susținerea companiilor din România.

Deja de la debutul pandemiei AHK România a subliniat în mai multe rânduri prin reprezentanții săi și pe diverse canale importanța și necesitatea acestei măsuri, bazându-se pe experiența altor state, în special Germania, unde funcționează cu  succes de mai bine de un secol. Între timp mai multe state europene au introdus modelul german.

Este o măsură de susținere a economiei absolut necesară în această perioadă, pentru a putea trece cu bine prin criza actuală și ne bucurăm că Guvernul a decis să aplice acest sistem de muncă flexibilă. „Mai ales acum este important să nu se ajungă la concedieri și angajații nu piardă contactul cu locul de muncă”, spune Dragoș Anastasiu, Președintele AHK România. Și exact asta se realizează prin acest sistem.

Evenimente viitoare - Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv:

Vezi toate Evenimentele 2025 organizate de CA & ZP

Suntem în continuare deschiși la dialog și dorim să ne implicăm în definitivarea cadrului legal, alături de partenerii sociali. Pentru că fără încrederea între partenerii sociali acest mecanism nu poate să funcționeze. Stăm așadar la dispoziția Guvernului pentru a formula constructiv și a finaliza textul de lege pentru implementarea rapida a sistemului „Kurzarbeit” în România.

Despre AHK România

AHK România (Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană) este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România și numără peste 600 de firme-membre, oferind companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Mai multe informații găsiți în pagina de internet: www.ahkrumaenien.ro. Ne găsiţi de asemenea în Social Media, pe Facebook şi LinkedIn / ahkromania.


Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!