Piața muncii din România înregistrează o schimbare importantă de comportament în rândul tinerilor, tot mai mulți adolescenți alegând să își caute un loc de muncă înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. Potrivit datelor centralizate de eJobs, aproximativ 50.000 de candidați cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani au aplicat pentru un job în primele luni ale anului 2026, cu 25% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Din totalul aplicărilor, 27.800 au fost realizate de tineri de 17 ani, iar 22.200 de candidați aveau 16 ani, vârsta minimă legală pentru angajare în România.

Reprezentanții eJobs consideră că această evoluție reflectă o tendință nouă pe piața muncii, caracterizată prin scăderea vârstei primei angajări și interesul crescut al adolescenților pentru acumularea experienței profesionale încă din perioada liceului.

„Chiar și cu această evoluție, candidații care au mai puțin de 18 ani rămân categoria care înregistrează cel mai mic număr de aplicări. Totuși, creșterea observată indică o schimbare de comportament fără precedent pe piața muncii. Tinerii vor să devină mai independenți financiar și au înțeles că experiența acumulată timpuriu le poate aduce beneficii importante pe termen lung”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.

Roxana Drăghici, Head of Sales, eJobs Romania

Roxana Drăghici, Head of Sales, eJobs Romania

Retailul, principala destinație pentru tinerii candidați

Cele mai multe aplicări ale adolescenților au fost înregistrate pentru locurile de muncă din retail. De asemenea, interes ridicat există pentru domeniile turismului și industriei alimentare, sectoare care angajează frecvent personal tânăr, mai ales în perioadele de vârf ale sezonului estival și de iarnă.

Pe lista domeniilor care atrag candidați cu vârste între 16 și 17 ani se mai află serviciile, producția, sportul, industria beauty și wellness, entertainmentul, precum și call-center-ele și companiile de tip BPO.

Majoritatea caută joburi full-time

Deși sunt încă elevi și nu au împlinit vârsta majoratului, cei mai mulți dintre acești candidați aplică pentru poziții full-time. Aproximativ 36% dintre aplicări sunt direcționate către joburi part-time, iar mai puțin de 5% către poziții sezoniere sau proiecte temporare.

Potrivit specialiștilor în recrutare, adolescenții sunt deschiși să experimenteze diferite domenii de activitate pentru a descoperi ce li se potrivește și pentru a acumula experiență profesională.

Bucureștiul și Brașovul, în topul orașelor cu cei mai activi candidați

Cei mai activi candidați din categoria 16-17 ani provin din București, urmat de Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Timișoara, Iași, Sibiu și Bacău.

În ceea ce privește preferințele pentru munca la distanță, doar 5,3% dintre aplicări au vizat joburi remote, cel mai redus procent dintre toate grupele de vârstă. Specialiștii explică această situație prin faptul că majoritatea pozițiilor accesibile adolescenților presupun prezența fizică la locul de muncă și implică activități practice.

Totodată, interesul pentru locurile de muncă din străinătate este aproape inexistent în această categorie de vârstă.

Salarii între 2.600 și 3.500 de lei net

Conform datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariile pe care le pot obține tinerii de 16 și 17 ani pentru un loc de muncă full-time se situează, în general, între 2.600 și 3.500 de lei net pe lună. Pentru pozițiile cu jumătate de normă, veniturile pot coborî sub pragul de 2.500 de lei.

Legislația muncii impune însă reguli stricte pentru angajarea minorilor. Tinerii cu vârste între 16 și 17 ani pot lucra maximum șase ore pe zi și 30 de ore pe săptămână, nu pot presta muncă de noapte și nu au voie să efectueze ore suplimentare.

Datele arată că adolescenții români sunt tot mai interesați să intre devreme pe piața muncii, fie pentru independență financiară, fie pentru a-și construi experiența profesională încă din perioada studiilor.

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo