Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, l-a felicitat pe istoricul, analistul politic și jurnalistul Antoniu Martin pentru obținerea prestigiosului premiu Colosseo d’Oro 2024 în Italia. Premiul i-a fost înmânat recent de către Academia Cicerone, în colaborare cu instituții publice internaționale și italiene.

Premiul Colosseo D’Oro reprezintă o recunoaștere internațională a contribuțiilor semnificative ale lui Antoniu Martin în domeniul jurnalismului și în promovarea dialogului intercultural. Prin articolele sale publicate în presa italiană, jurnalistul arădean a reușit să promoveze atât România, cât și orașul său natal, Aradul, evidențiind patrimoniul cultural, arhitectura și istoria acestuia.

„Am dorit să-l felicit pe Antoniu Martin pentru premiul obținut în Italia și, totodată, să-i mulțumesc că, spre deosebire de cei care surprind doar aspectele negative din orașul nostru, el reușește să promoveze municipiul nostru, scoțând în evidență aspectele particulare legate de arhitectură și istoria locală. Contribuția domniei sale este astfel determinantă pentru promovarea obiectivă a Aradului și mi-aș dori ca exemplul său să fie urmat de cât mai mulți arădeni”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Antoniu Martin s-a născut la Arad și este absolvent al Facultății de Istorie a Universității „Babeș-Bolyiai” din Cluj-Napoca. Ulterior, și-a continuat studiile doctorale la Universitatea de Vest din Timișoara. Este autor al mai multor volume despre istoria europeană, istoria județului Arad și istoria masoneriei arădene și românești.

Această distincție internațională este un testament al dedicării și talentului lui Antoniu Martin, un ambasador al valorilor culturale și istorice ale Aradului.

Citește și:

Vopseaua SPOR A+ pentru calitatea aerului la interior susține Salvamont România și încurajează ieșirile în natură

Proiectul artistic interdisciplinar Arborescent reunește ecologia, artele vizuale, și tehnologia de ultimă oră, sub semnul accesibilității și inclusivității

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo