Academia de Studii Economice din București (ASE), prin Facultatea Bucharest Business School, a dat startul primului program de MBA din Europa de Sud-Est dedicat profesioniștilor din domeniul educației – Economia Educației și Leadership (EEL). Programul este realizat în parteneriat cu Banca Mondială și EY România, cu sprijinul Asociației pentru Valori în Educație (AVE).
Ținta ambițioasă a acestui demers este formarea a 3.000 de manageri în următorii zece ani, care să contribuie la modernizarea și profesionalizarea conducerii în sistemul educațional românesc.
Prima ediție a reunit 29 de cursanți – profesori, manageri de școli, reprezentanți ai ONG-urilor și angajați din Ministerul Educației – care vor studia timp de doi ani teme precum management strategic, economie aplicată în educație și leadership transformativ.
„Lansarea acestui MBA reprezintă un moment esențial pentru educația din România. Programul va oferi liderilor din educație abilitățile necesare pentru a transforma sistemul și pentru a reduce disparitățile între regiuni și comunități”, a declarat prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Rectorul ASE.
„România are nevoie de lideri care pot transforma educația din interior, cu viziune strategică și capacitatea de a construi punți între școală, comunitate și economie. Prin acest program investim în oameni care pot aduce coerență între nevoile reale din sistem și deciziile de leadership aliniate la nivel global”, a adăugat Yasser El-Gammal, Director de Țară al Băncii Mondiale.
Programul beneficiază de contribuția Băncii Mondiale la definirea curriculei și formarea profesorilor, asigurând o aliniere la bunele practici internaționale.
De asemenea, Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România și Moldova, a subliniat relevanța programului:
„MBA-ul în Economia Educației și Leadership este un pas important pentru specialiștii care vor să contribuie la dezvoltarea unei forțe de muncă bine pregătite, capabile să susțină o economie competitivă.”
Pentru Simona Pavelescu, Director Executiv AVE, acest MBA reprezintă o continuare a eforturilor organizației de a susține liderii școlari din România:
„Este o continuare firească a tot ce am construit prin Academia de Leadership și Management Școlar, absolvită de peste 260 de directori. Obiectivul nostru este să pregătim viitorii lideri care pot schimba educația din temelii, într-un mod ancorat în economie, politici publice și realitate operațională.”
Cursurile vor fi predate de cadre universitare ale ASE și de profesori invitați din instituții europene de top, completate de sesiuni aplicate cu experți locali din educație, business și cultură.
Prin acest program, ASE reafirmă rolul educației ca motor al schimbării economice și sociale, investind în liderii care vor construi școala viitorului.



