Îndrumări de refacere după o perioadă de lucru intens către sectorul cultural timișorean

Asociația WeWilder a lansat mini-documentarul Common Ground și un ghid de practici online în urma organizării primului retreat cultural de refacere a puterilor destinat sectorului cultural timișorean. Comon Ground s-a desfășurat în cadrul programului Timișoara Capitală Culturală Europeană a Culturii 2023.

Retreatul, care a avut loc în luna septembrie, a avut ca scop  oferirea unui cadru și a unor instrumente și practici pentru ca participanții să intre într-un proces colaborativ de regenerare și eficientizare a resurselor, pentru anii viitori.

Organizatorii au identificat mai multe zone de lucru, care pot fi replicate de către orice comunitate sau echipă care dorește să se re-energizeze, să se gândească la resurse în logica economiei circulare și să se simtă mai uniți în sânul comunității.

Învățămintele și bunele practici testate în cadrul Common Ground au fost reunite într-un rețetar din care alte organizații se pot inspira dacă își doresc să contribuie la starea de wellbeing a lucrătorilor culturali.

Prima idee pe care s-a bazat retreatul a fost importanța retragerii în natură, într-un loc care are și o comunitate locală aproape, iar România abundă în astfel de locuri. Conectarea cu natura poate apela la un trainer de sălbăticie, precum Georg Messerer, sau la practici precum culegerea de plante sau ciuperci din flora spontană.

Apoi preocuparea pentru conectarea cu sinele a fost inspirată din practica artistei Cassie Thornton pe nume Hologram și presupune sesiuni de ascultare activă în 4 oameni. Conectarea la resurse în spiritul economiei circulare a fost ilustrată de specialista de activare a comunității Megan Williams din Marea Britanie și se bazează pe cartea resurselor și generarea de grupuri online unde acestea se pot lista.

A fost pus accent pe mișcare și implicarea unor coregrafi, instructori de diverse practici corporale, iar în cazul retreatului a fost vorba de Mădălina Dan.

Piesa de rezistență a retreatului a fost masa comunitară, o practică ce poate fi replicată cu ușurință. Participanții au plecat în echipe în satul Armeniș și au procurat ingrediente de la localnici, iar apoi le-au gătit împreună și le-au degustat împreună cu cei din comunitatea din care începeau și ei să facă puțin parte.

Activarea comunitară a avut ca ingredient și crearea de locuri pentru comunitate.

O parte din proiectul Common Ground a demonstrat eficacitatea metodei prin crearea unui loc de tihnă la Festivalul Plai în curtea Centrului de proiecte. Timișorenii s-au exprimat prin bilețele agățate într-o salcie că își doresc ca astfel de locuri să se permanentizeze.

Organizatorii au declarat: “Am pornit de la întrebarea: Putem dezvolta un ecosistem cultural care susține și se autosusține?

Am generat proiectul în cadrul programului Grow al Capitalei Culturale Europene Timișoara 2023, pornind de la nevoia evidentă ca cei angrenați în mecanismul producerii de proiecte și evenimente artistice să își poată reîncărca bateriile. Pauzele susțin persoanele din domeniul cultural să își păstreze echilibrul, dar susțin și producția, pentru că o parte din munca artistică se petrece în aceste perioade aparent inactive.

Am adaptat modelul de economie circulară care stă la baza WeWilder și am propus un cadru imaginativ în care designul de lucru integrează prevenirea burnout-ului, grija de sine, susținerea reciprocă și relația echitabilă cu mediul înconjurător. Credem că relația între muncă și bunăstare ar trebui să fie simbiotică, în  locul uneia concurențiale.”

Toate aceste concluzii sunt ilustrate în ghidul open source publicat online la această adresă:

https://www.wewilder.com/toolkit-common-ground

Documentarea vie a ce a însemnat retreatul cultural Common Ground poate fi urmărită în filmul realizat de echipa Frame Dudes din Cluj: Raul Stan (video și editare), Matei Pleșa (video) și Vlag Braga (video și fotografie), care poate fi văzut aici:

https://youtu.be/eyuk3ZDZTQM

Proiectul Common Ground a fost gândit și dus la îndeplinire de o echipă formată din Alina Floroi, Ioana Hogman, Ancuța Mihăescu, Oana Mondoc, Rucsandra Pop și Cristiana Tăutu și a fost derulat de către Asociația WeWilder, în parteneriat cu WWF Romania, British Council și Asociația Culturală Plai.

Common Ground face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

WeWilder este aripa de economie verde a WWF Romania în Armeniș, inițiativă începută în urma resălbăticirii zimbrilor. Pe lângă rolul său de punct de plecare către experiențe în natură, WeWilder este un loc de cercetare și dezvoltare a ideilor legate de sustenabilitate, adresat organizațiilor și companiilor mici.

Aflați mai multe despre WeWilder aici: www.wewilder.com

Kit foto – autor Vlad Braga (Frame Dudes)

Scrie un comentariu

Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!