Între 5 și 7 septembrie 2025, Grădina Uranus și Strada Uranus din București se transformă într-un spațiu al bucuriei și al creativității, găzduind cea de-a XII-a ediție a Balkanik Festival – Home of World Music. Evenimentul, organizat sub motto-ul „Joy is an act of resistance / Bucuria e o formă de rezistență”, aduce un line-up impresionant, expoziții, meșteșuguri autentice și activități pentru toate vârstele.

Muzică ce unește lumi

Pe scena principală din Grădina Uranus, deschisă publicului doar o dată pe an, se vor auzi artiști emblematici ai scenei de world music: Omar Souleyman, Lupii lui Calancea, Ivo Papasov & His Wedding Band, Mahala Rai Banda & Jony Iliev, dar și proiecte contemporane precum MiASiN, Balkan Taksim, Kottarashky & The Rain Dogs, Kanizsa Csillagai și Karpov not Kasparov. Atmosfera va fi completată de două scene de DJ, pe ritmuri globale, cu video mapping spectaculos semnat de Adistu.

Program

Tradiție și creativitate în Grădina Uranus

Festivalul pune un accent special pe meșteșugurile vii: sculptură în lemn, confecționarea măturilor, arta albinăritului, bijuterii din argint și cupru, coronițe florale sau vitralii Tiffany. Publicul va putea asista la demonstrații live și participa la ateliere gratuite, transformând Grădina Uranus într-un adevărat atelier în aer liber.

În paralel, expoziții și instalații completează experiența: Bucharest Collage Collective cu ateliere participative, Celula de Artă cu textile și poezie contemporană, și expoziția „Revoluționare – Femei armene care au schimbat lumea”, semnată de artista Maretta Aivazian.

Spații pentru dialog și reflecție

La ediția din 2025, Balkanik Talks by BRD Groupe Société Générale invită artiști și cercetători să discute despre „Regândirea spațiului balcanic prin artă și ecologie”, aducând în prim-plan teme de comunitate, identitate și sustenabilitate.

Experiențe pentru întreaga familie

Cei mici au la dispoziție o zonă specială cu activități interactive: baloane uriașe de săpun, jonglerii, arts & crafts, tatuaje temporare și ateliere senzoriale. Astfel, festivalul devine un univers al jocului și imaginației, unde bucuria este un limbaj comun pentru toate vârstele.

Sustenabilitate și implicare comunitară

Sponsorul principal, OSCAR Downstream, pregătește spații interactive și experiențe inedite, reconfirmându-și angajamentul față de cultură și comunitate. Partenerii tehnici și media contribuie la transformarea festivalului într-un eveniment cu impact artistic și social de amploare.

Abonamentele pentru Balkanik Festival (Grădina Uranus) sunt disponibile acum la prețul de 280 lei, în rețelele Livetickets, Iabilet, și Eventim.
Biletele pe zile pot fi achiziționate la prețul de 140 lei. La intrarea în festival, biletele vor costa 168 lei. Copiii cu vârsta de până la 9 ani se bucură de intrare liberă la festival, însoțiți de adulți. La târgul și activitățile de pe Strada Uranus, intrarea este liberă.

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv



Scrie un comentariu

Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo