Biblioteca Metropolitană București vă invită joi, 10 octombrie 2024, la ora 17:30, la vernisajul expoziției fotografice „Timeless Classics”, semnată de talentatul fotograf David Alexandru Niță. Evenimentul va avea loc la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, pe str. Tache Ionescu, nr. 4, și va rămâne deschis publicului până pe 20 octombrie 2024.

Expoziția „Timeless Classics” este o celebrare vizuală a automobilelor de epocă, care au marcat ultimele decenii prin stilul și eleganța lor inconfundabile. David Alexandru Niță, cunoscut pentru pasiunea sa pentru fotografia auto și pentru talentul său de a captura detalii estetice subtile, aduce în prim-plan o serie de imagini impresionante, ce surprind frumusețea atemporală a mașinilor retro.

„Într-o perioadă în care tehnologia evoluează rapid, am simțit nevoia să evidențiez frumusețea și eleganța automobilelor retro care au circulat în ultimul secol. Expoziția Timeless Classics ne reamintește de stilul acestor mașini, care continuă să inspire designeri. Mașinile retro nu sunt doar mijloace de transport, ci și opere de artă pline de povești. Prin fotografiile mele, vreau să scot în evidență frumusețea acestor mașini care au lăsat o amprentă în istoria automobilismului,” a declarat David Alexandru Niță, fotograful expoziției.

David Alexandru Niță este un fotograf cu o carieră în plină ascensiune, cunoscut pentru modul în care redă detaliile tehnice și estetice ale automobilelor clasice. Pasiunea sa pentru mașini și fotografie a fost evidentă de la o vârstă fragedă, iar de-a lungul anilor, a reușit să combine aceste două interese într-un stil artistic unic. Expoziția „Timeless Classics” reprezintă o incursiune captivantă în universul automobilismului clasic, cu imagini care surprind detalii fascinante – de la linii aerodinamice, la finisaje elegante și povești nescrise pe care fiecare vehicul le poartă cu sine.

Această expoziție oferă iubitorilor de artă și pasionaților de automobile ocazia de a se bucura de frumusețea mașinilor retro și de a redescoperi eleganța unor vehicule care, deși nu mai sunt pe șosele, continuă să inspire generații întregi de designeri și ingineri.

Vă așteptăm la vernisajul Timeless Classics pentru o experiență vizuală de neuitat!

Expoziția va fi deschisă zilnic, între orele 10:00 și 18:00, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” al Bibliotecii Metropolitane București. Intrarea este liberă!

Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google

Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv




Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

Business Catalog RO Logo