Municipiul Brașov face un nou pas în direcția unui transport public nepoluant, după semnarea contractului de finanțare pentru achiziția a 10 autobuze electrice articulate, în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021–2027. Investiția, susținută din fonduri europene, are o valoare totală de peste 49,2 milioane de lei (aproximativ 10 milioane de euro) și contribuie la obiectivul orașului de a avea o flotă de transport public 100% electrică până în anul 2035.
Noile autobuze vor deservi extinderea liniilor 28 și 2B către zona de nord a municipiului, unde dezvoltarea urbanistică din cartiere precum Bartolomeu Nord și Tractorul Nord a generat o cerere tot mai mare pentru transportul în comun. Proiectul beneficiază de o finanțare nerambursabilă de peste 48,2 milioane de lei, diferența fiind asigurată de Municipiul Brașov. Finalizarea investiției este estimată pentru decembrie 2029.
Cele 10 autobuze electrice articulate, cu o lungime de 18 metri, vor fi echipate cu sisteme moderne de e-ticketing, panouri LED de informare, contoare pentru pasageri, camere video CCTV, sisteme AVL și tehnologii de asistență pentru șoferi. În paralel, autoritățile vor derula campanii pentru încurajarea utilizării transportului public.
Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, a subliniat că investițiile în mobilitatea electrică au devenit importante nu doar pentru reducerea emisiilor, ci și pentru securitatea energetică și competitivitatea economică.
„La Brașov, cele 10 autobuze noi, de mare capacitate, achiziționate prin PR Centru, vor fi folosite pentru extinderea în zona de nord a municipiului a unei rețele de transport public bine conturată. Ele se adaugă celor 35 de mijloace de transport electrice achiziționate de municipalitatea Brașov prin POR 2014–2020, contribuind la apropierea de obiectivul asumat de a avea o flotă complet electrică până în 2035”, a declarat Simion Crețu.
Potrivit ADR Centru, beneficiarii direcți ai proiectului sunt aproximativ 60.000 de locuitori din zonele deservite de liniile 28 și 2B, precum și locuitorii comunelor Sânpetru și Bod, conectate la rețeaua metropolitană de transport. De investiție vor beneficia, în ansamblu, toți locuitorii Brașovului și turiștii care vizitează orașul.
Articole similare:
tbi bank finanțează cu 7,85 milioane de euro continuarea proiectului rezidențial Stejeriș din Brașov
Arena Urșilor Junior 2026 și-a desemnat câștigătorii la Brașov
Adaugă Ziarul Pozitiv ca sursă preferată în Google
Din 2020, Ziarul Pozitiv spune poveștile care contează – despre oameni, idei și inițiative care aduc binele, echilibrul și speranța în România.
👉 Dacă vrei să primești zilnic o doză de bine, direct pe telefon, abonează-te la canalul nostru de WhatsApp!
WhatsApp Ziarul Pozitiv
Urmărește Ziarul Pozitiv:
Linkedin, Facebook, Instagram, Grupul oamenilor întreprinzători - Business Catalog, YouTube, X, și TikTok.
Echipa Ziarul Pozitiv nu a solicitat și nu beneficiază de finanțare din fonduri guvernamentale. Publicitatea este limitată și prezentată într-un mod neinvaziv. De asemenea, Ziarul Pozitiv nu acceptă fonduri de la partide politice și nu promovează industrii precum jocurile de noroc, pariurile, alcoolul și tutunul. Așadar, prin utilizarea serviciilor oferite de Ziarul Pozitiv, sprijini activitățile societății civile și contribui la promovarea inițiativelor care aduc binele și prosperitatea. Descoperă serviciile noastre!

